Ce face de fapt un psihoterapeut

Multa lume gandeste: “Ce poate sa imi faca in psiholog? Sau un psihoterapeut? Cum poate sa ma ajute el?”. Sau chiar denigrativ: “Doar sta de vorba cu mine si il mai si platesc. Asa pot sa stau de vorba cu prietena mea, la o cafea. Si ei nu trebuie sa ii dau bani.” Adevarat. Dar oare prietena, vecina, mama, cunostinta, poate sa te ajute asa cum o face un specialist? Un om care are o pregatire, o formare, o specializare? Hai sa vedem ce face de fapt un psihoterapeut, in cabinet, pe parcursul unei psihoterapii. Totul incepe cu un prim telefon dat de client terapeutului, cerandu-i o prima intalnire (si uneori, in mod direct si disperat, ajutor). De unde are clientul numarul de telefon al terapeutului? Pot fi mai multe surse: o cunostinta, un medic de familie, un psihiatru, un prieten, de pe net, dintr-un ziar etc. Pe parcursul primelor 2-3 sedinte se face o evaluare si o anamneza a clientului si, daca e cazul, se stabileste cadrul terapeutic. Terapeutul verifica motivatia clientului pentru terapie si stabileste daca acesta e pregatit si daca il poate lua in terapie. Anamneza consta intr-o serie de intrebari despre client si istoria acestuia, intrebari necesare pentru a vedea daca e potrivita terapia pe care o practica terapeutul sau, daca e nevoie sa il indrume catre altcineva (un psihiatru, un terapeut de alta formare…). Cadrul terapeutic contine regulile si limitele pe care le vor respecta cei doi, pe parcursul terapiei. In general, acestea se refera la frecventa, zilele si orele sedintelor de terapie, onorariu terapeutului, forma si data platilor, forma de comunicare in afara cabinetului (telefon/email…in cazul in care este necesara o contramandare sau o amanare), ce se intampla cu sedintele la care lipseste clientul, cu cat timp inainte se anunta o vacanta, s.a.m.d. Aceste prime sedinte sunt destul de dificile de ambele parti. Clientul va lua cunostinta de o modalitate de tratament cu care, probabil, nu a mai fost obisnuit. Terapeutul va explica regulile si necesitatea respectarii acestora. Acestia au fost primii pasi intru stabilirea relatiei terapeutice. Ca la inceputul oricarei relatii, fiecare din parti incearca sa il cunoasca pe celalalt, sa ii descopere limitele, modalitatea si pattern-ul de functionare, abilitatile si lipsurile. Terapiile de lunga durata (psihanaliza, psihoterapia psihanalitica…) consolideaza o astfel de relatie, dar o si supun multor teste si incercari. Terapeutul are nevoie sa stie cum sa intampine transferul clientului; adica toate trairile si povestirile acestuia, incarcatura lor afectiva, nu de multe ori negativa sau/si agresiva. Clientul invata sa inteleaga ca terapeutul sau nu este un magician care va da din bagheta si il va face bine. E nevoie de munca ambilor pentru a incheia o terapie de succes. Efortul este de ambele parti, iar cel al terapeutului consta in mare parte in a intelege atunci cand clientul nu este pregatit sa mearga mai departe, catre un alt stadiu, si sa ii ofere rabdare si timpul necesar pentru a ajunge acolo. Ce e bine sa inteleaga clientul: ca problemele cu care a venit in terapie s-au format in timp indelungat, s-au sedimentat si nu pot fi “rezolvate” peste noapte. Terapeutul nu il va transforma pe client intr-un alt om, mai bun si fara probleme. Acestea vor continua sa apare, sa existe, insa clientul va invata sa se raporteze la ele in mod diferit, sa le administreze astfel incat sa nu il mai copleseasca. Nu ne putem schimba trecutul. Putem cel mult sa il blocam in amintirile noastre si sa nu vrem sa il mai scoatem la lumina. Dar asta nu ne ajuta prea tare. Evenimentele din trecut, care au marcat clientul, vor fi aduse in discutie, pe parcursul terapiei, si vor folosi la intelegerea modelului de functionare ales de client. Adica, de ce reactioneaza in felul in care o face, in anumite conditii sau situatii. Si, daca nu e multumit cu acest model, cu timpul, va intelege de ce a facut alegerile din trecut si, daca e suficient de motivat, va incerca sa schimbe o parte din ele. Spre exemplu, clientul face cate o depresie ori de cate ori se desparte de cate cineva, pentru o bucata de vreme. Pe parcursul terapiei, va intelege de ce reactioneaza asa si nu in alt fel, se va obisnui cu ideea ca oamenii nu dispar, doar pleaca si se intorc, va incerca sa isi administreze o eventuala teama de amandon si, cu timpul, reactia lui va deveni adaptativa. Adica, este posibil ca depresia sa ii apara si pe viitor, insa rationalizand-o, aceasta va fi de scurta durata si va trece fara urmari. Cine spunea ca munca terapeutului e usoara, ca doar sta pe fotoliu, asculta si mai zice si el ceva din cand in cand, se inseala. Nu e deloc usor sa asculti problemele a (eventual) 10-15 clienti pe saptamana, care vin si le repeta iar si iar, sub diferite forme, reusind sa si le inteleaga si sa poata lucra cu ele abia dupa 1-2 ani de terapie.Procesul terapeutic are multe etape. In unele clientul simte ca face progrese, se simte eliberat, ia elan, in altele se simte pierdut, neinteles, disperat si da vina pe terapeut pentru toate cele. Unul dintre cele mai grele momente traite de client este acela in care este nevoit sa inteleaga ca terapeutul lui este un simplu om ca si el, cu limitele si probleme lui. Adica, nu este un zeu, nu are un loc pe piedestal, nu este tabu. Meditand mai des asupra gandurilor, reactiilor si comportamentelor sale zilnice, clientul va invata sa se cunoasca mai bine, sa isi constientizeze si sa isi recunoasca limitele si, nu in ultimul rand, sa le administreze mai bine. Adica, sa functioneze intre niste parametri in care sa fie multumit cu sine si in relatiile pe care le are cu ceilalti.