Păcatul cu relațiile neîncheiate, nedefinitivate, e că nu știi niciodată cum stai. Posibil ca ea să se întoarcă oricând la aproape fostul soț, de care n-a divorțat încă. Pot fi separați, poate a plecat de acasă, poate stă încă în aceeași casă cu el. Atâta timp cât nu a hotărât într-un fel sau altul, mai bine nu te amesteci în relația lor pentru că poți rămâne în orice clipă cu ochii în soare, ca să zic așa.
Poți să te aventurezi într-o relație cu o femeie nedivorțată doar dacă ești sigur că te simți în stare să-ți asumi riscurile pe care aceasta le presupune. Relația cu tine poate fi doar de... edificare. Încercând să vadă cum e cu altul, cu tine adică, s-ar putea foarte bine să o facă să realizeze că îl mai iubește încă pe soț și să se întoarcă la el. Deci, vei fi pe post de... distracție să zicem. Iar asta pentru o perioadă mai mult scurtă decât lungă. Dacă pentru tine e doar o „fantezie”, o curiozitate, un test, e ok. Dacă apuci să te implici afectiv însă și începi să ai așteptări și să îți faci planuri de viitor, s-ar putea să te cam frigi. Desigur, există și eventualitatea ca tu să fii mai „bun” ca soțul și să vrea să rămână cu tine. Să zicem că șansele ar fi 50/50. Dar asta în cazul cel mai fericit.
La fel de bine se poate ca tu să servești pe post de trambulină. Imboldul de care are nevoie pentru a căpăta suficient curaj și încredere pentru a divorța de soț și a fi... liberă. Însă asta nu îți oferă și garanția că va vrea să rămână cu tine. S-ar putea să înceapă să prindă gustul libertății și să nu mai vrea o relație serioasă pentru multă vreme. Oricum, nu cu tine. Tu o să fii pe post de... persoană de trecere, relație de trecere. Relație de sacrificiu. Într-un fel, e ca cel care vine să-ți aducă o veste proastă și pe care te superi, deși e doar mesagerul. Știi că nu e vina lui, dar nici nu poți să îl ierți. Cam așa și cu rolul tău în relația cu ea. Ai ajutat-o să scape de soț, ți-ai făcut „datoria”, nu mai are nevoie de tine. Și n-ai ce să-i faci. Poți să te superi, poți să ameninți, însă n-o să rezolvi nimic.
Când nimerești într-un cuplu, e ca atunci când încerci să împaci un el și-o ea care se ceartă sau se bat. E greu să fii imparțial, să îi aduci pe cei doi într-un echilibru și, de cele mai multe ori, ei ajung să se împace și să te ia pe tine la trei păzește. Că de ce te-ai băgat între ei, ce treabă ai tu? Lasă că ei știu mai bine și chiar au nevoie de cearta aceea, pentru că așa funcționează ei, deficitar. Și nu, în cazul ăsta nu funcționează zicala „când doi se ceartă, al treilea câștigă”. Chiar din contră. Când doi se ceartă și te bagi între ei să-i împaci, cel mai adesea ajungi să plătești tu oalele sparte.
Dacă cei doi au și copii, atunci sigur ar trebui să-ți vezi de treaba ta. Și dacă hotărăsc la un moment dat să divorțeze și o și fac, „împărțitul” copiilor va fi foarte dificil. Copiii pot să te placă sau să te urască și să îți facă viața un calvar. Iar în cazul ăsta o să ajungi să îți regreți toate bunele intenții și toate deciziile. Oricât de binevoitor ai fi, e greu să iubești copiii altui bărbat, mai cu seamă atunci când aceștia nu te vor, ți-o arată și ți-o spun în fel și chip.
Tu nu te-ai însurat până la vârsta asta dintr-un anumit motiv. Sau mai multe. Nu contează. Doar sunt atâtea femei... libere. De ce să te legi la cap, dacă nu te doare?
Brain sex
Femeia imorală a zilelor noastre
