Cum invatam sa-i manipulam pe ceilalti? Aaaaaa, asta e ceva aproape ereditar. Prima oara o facem copii fiind. Incepem experimentand viata, reactiile celorlalti in functie de nevoile, dorintele sau asteptarile noastre, dupa care incepem sa facem oarece asocieri: daca fac asta se intampla cealalta. Daca plang intr-un anumit fel, mama imi da sa mananc. Daca tip, mama vine repede. Prima oara poate mi-e cu adevarat foame. Dar la un moment dat pot sa plang ca pentru masa, dar de fapt sa vreau doar sa fiu tinut in brate. Simplu, nu-i asa?!
Pentru copil totul e un joc in care parintele intra mai mult fara sa vrea, ca sa nu spun pica in plasa. Iar cel mic nu-l “fraiereste” doar o singura data. Cand este descoperit asupra faptei (manipularii), copilul rade. Si rade si parintele, in parte pentru a se elibera nitel de stanjeneala de a fi fost deja pacalit de cateva ori. Dupa care copilul incearca altceva. Alt tip de manipulare. Adica, principiul e acelasi, variaza doar situatiile, persoanele si…intentiile.
Cand creste suficient de mare ca sa inteleaga, parintele ii explica si il invata ca nu e frumos sa-i manipulezi pe ceilalti. Deci sa nu mai faca. Desi…el, parintele, o face in mod frecvent. Vrei prajiturica…trebuie sa mananci mai intai supita. Pare mai mult o forma de ademenire, de incercare de convingere, dar tot manipulare se cheama. Vrei sa te joci pe calculator, trebuie sa-ti faci mai intai temele. In mare, e bine, pentru ca viata insasi e un schimb. Comunici – tu spui ceva, interlocutorul iti raspunde. Mergi la cumparaturi – dai bani si primesti in schimb un produs sau un serviciu. Mai rau e cand modelul acesta devine o obisnuinta atat de inradacinata incat copilul nu mai vrea sa faca nimic din cele care incep cu “trebuie” decat daca primeste ceva in schimb. Si atunci sa vezi manipulare. Care pe care!
Si care e cea mai simpla si eficienta forma de manipulare? Sa-l faci pe celalat sa creada si sa simta ca el este cel care controleaza situatia. Il poti determina sa faca aproape orice, atata timp cat crede ca el este conducatorul. Tactica adesea folosita de femei in cuplu, cu partenerii sau sotii lor. Ele vor ceva ce ei n-ar prea vrea sa faca sau sa cumpere. Cum sa-i determine totusi sa faca pasul? Simplu! Facandu-i sa creada ca de fapt ei isi doresc acel lucru sau ca ei sunt cei care vor beneficia cel mai mult de pe urma lui.
Iar daca e sa ne amuzam nitel, cine se afla de obicei in spatele volanului masinii? Barbatul. Da, dar cine-l cicaleste tot timpul, ii spune pe unde sa o ia, cu ce viteza sa mearga s.a.m.d.? Ea. Sau, cand ea ar vrea sa treaca putin pe la parinti, sau pe la un magazin anume ii spune lui: “N-ai vrea tu sa ne oprim nitel pe la ai mei? Sau pe la mall, tot ziceai ca ai nevoie de o camasa noua.” Cu multiple variatiuni pe aceeasi tema.
E frumos sa-i manipulezi pe ceilalti? Nu prea. Dar o facem totusi. Toata lumea o face, intr-o masura mai mare sau mai mica. O facem…cu schimbul; manipulam si suntem manipulati. Unii cu intentii mai mult sau mai putin nevinovate, doar de amuzament, altii, cu intentia vadita de a trage foloase de pe urma noastra.
Ne lasam manipulati? Unii mai usor, altii mai greu. Depinde de cat suntem de atenti, de darnici sau de egocentrici. Cedam cand n-avem incotro, chiar daca ne dam seama ca suntem manipulati. Ne ramane un gust amar si, in sinea noastra, speram sa ne luam cumva revansa. Daca nu fata de cel care ne-a manipulat, atunci macar sa i-o “facem” altuia. Zicem noi, asa, ca in felul acesta am mentine echilibrul universal.
Cand esti tentat sau chiar hotarat sa-l manipulezi pe celalalt? Atunci cand nu vrea sa faca ce vrei tu, din diferite motive, justificabile sau nu. Atata doar ca nu esti dispus sa ii respecti alegerea si nici nu ai avea rabdare sa si-o schimbe singur. Si atunci apelezi la aceasta forma de “convingere”, de pe urma caruia celalalt ajunge sa faca ce vrei tu, dar sa creada ca el este de fapt “autorul”.
Bucuria de a trai
Cum se prepara dragostea
