Așa ar fi bine, să pornești în dragoste începând cu tine.
Dacă nu te iubești pe tine în primul rând, de ce crezi ceilalți or să te iubească? Iar dacă nu știi să te iubești pe tine, cum ai să înveți să îi iubești pe ceilalți? Ce dragoste poți să le oferi tu lor, dacă nu știi să îți oferi ție mai întâi dragoste. Și respect, dacă tot veni vorba.
Și nu, nu e nimic rău sau urât sau egoist să îți spui că îl poți iubi (și) pe el, dar că pe tine te iubești (cel) mai mult. E de bun simț ca lucrurile să stea așa. Gândește-te, dacă te iubești pe tine în primul rând, dacă pornești în viață, în dragoste, începând cu tine, atunci ai mult mai multe șanse să îi poți iubi și pe ceilalți, pe un El. O să ai de unde oferi. Dar dacă nu te iubești și nu te respecți pe tine, pe acolo, prin sufletul și prin mintea ta nu o să fie decât gol și confuzie. Și de unde dragoste de dat? Dacă tu nu ai mai întâi pentru tine?! Dacă dragoste nu e...în tine...atunci nimic nu e.
Am putea forța o analogie...recomandările stewardesei din avion...întâi își pune adultul - mama, tata, însoțitorul copilului – masca de oxigen și apoi i-o fixează copilului. De ce? Dacă adultul pune masca întâi copilului, după care rămâne fără oxigen, leșină sau, Doamne ferește, moare, cine o să mai aibă grijă de copil? Cam așa și în dragoste...întâi asigură-te pe tine, fi sigură că ai suficientă dragoste acolo, la tine în suflet, pentru ființa ta și apoi o să poți dărui.
Iar dacă te iubești mai întâi pe tine, atunci o să poți avea grijă să nu dai toată dragostea altora. O să ții partea aceea, cea mai importantă, pentru tine. Ca să nu rămâi niciodată fără. Pe afară. Că ce să mai poți face tu fără dragoste?! Să rămâi singură, disperată și deprimată? Cui i-ar folosi asta?
Gândește-te așa...dacă dai toată dragostea altcuiva tu rămâi...în sufletul gol. Și oricând poate veni frigul să ți-l înghețe. Sloi ți-l face! Iar tu ajungi stană de piatră. Asta dacă nu cazi în extrema cealaltă și te topești de durere.
Nu e nevoie să contabilizezi tot timpul...ce îi dai lui, ce le dai altora. Important e să ții minte să îți oprești pentru tine bucata aceea de dragoste care ți se cuvine ție. Numai ție. Pe aia să nu o dai niciodată nimănui.
Fii zgârcită, fii egoistă, fii precupeață! Taie în carne vie, dacă e nevoie, dar nu într-a ta.
Ce înseamnă să te iubești pe tine în primul rând? Dragostea începe prin respect, încredere, bun simț, atenție... Să nu lași de la tine până începe să te doară. Dacă ceva acolo, în interiorul ființei tale îți spune că nu e bine, că s-a sărit peste cal, că s-a exagerat și începi să îți simți sufletul invadat, luat cu asalt, ridică repede porțile cetății și apără cu toate armele și cu toată forța de care dispui. Dacă începe să ți se pară că ceva nu e în ordine, înseamnă că așa e și e cazul să iei atitudine, să spui STOP! Dacă nu o faci, dacă începi să lași din tine, într-un final o să dai de fundul sacului și atunci o să fie deja prea târziu. Nu o să-ți mai găsești resurse la nevoie. Și în vremuri grele, de restriște, e întotdeauna nevoie de astfel de resurse.
Să te iubești înseamnă să ai grijă de tine. În orice situație. În fiecare zi. Iubirea de sine aduce cu ea și o disciplină, un respect față de propria-ți persoană. Te respecți, iar asta impune și respectul celorlalți față de tine. Îți place cum arăți, cum vorbești, cum te îmbraci, cum te simți, ai să transmiți asta și în afară și or să le placă și celorlalți de tine. Dacă ei văd cum te iubești tu pe tine, or să știe și ei cum să te iubească. Dacă tu nu renunți cu ușurime la tine, la ființa ta, la sufletul tău, nu or să o poată face nici ceilalți.
Pe undeva pe la mijloc
