Pe undeva pe la mijloc

Știm cu toții că excesele nu sunt bune, extremele nu ne fac bine. Totul cu măsură. Dar cum putem ști când ne aflăm în echilibru și când nu?! Când e un pic prea mult? Când am sărit calul? Când am băut un pahar „în plus”, când am fumat un pic prea mult, când am insistat un pic prea mult, când ne-am enervat un pic prea mult etc.?

Noi, desigur. Noi suntem cea mai bună cenzură. De noi depinde să ne oprim la timp. De fiecare individ în parte. Și de modul în care a internalizat cenzura inițială, cea impusă de părinți. „N-ai voie să…, nu face asta pentru că…, dacă o să faci asta o să se întâmple asta sau să fii pedepsit…”.

Atunci când părintele îi interzice copilului ceva, îi pune limite fără a-i explica motivul pentru care o face, copilul va accepta limitarea impusă pentru că nu are încotro, însă va căuta la un moment dat să se răzvrătească sub o formă sau alta. Și, dacă a acceptat limita inițială, va călca strâmb ulterior, sub o altă formă iar într-un final tot va primi o pedeapsă. Depinde în primul rând de părinte cum reușește să impună acea limită, acea interdicție pentru a-l face pe copil să o înțeleagă și să o accepte. Odată înțeleasă, limita va fi mai ușor acceptată și respectată, internalizată. Și, la fel se va întâmpla și mai târziu, când copilul va deveni adult. Auto-impunerea limitărilor se va desfășura într-un cadru mult mai lejer, mai de acceptat, iar impulsurile, tendințele către „partea negativă” vor fi mult mai reduse.

Nu te oprești din mâncat, băut, fumat, jocuri de noroc sau orice altceva care, se pare, îți produce multă plăcere, decât dacă simți că începe să-ți facă rău. Totul e să te oprești atunci când începi să simți acea senzație de prea mult, de prea plin, de rău, nu când deja acel mic „rău” acceptat și prelungit pune stăpânire pe tine și te face dependent. Îți va fi greu să faci asta dacă ai pornit în viață cu multe NU-uri, cu opreliști și limitări de tot felul, pe care le-ai acceptat fără să le înțelegi rostul. Dar chiar și-așa, acum, mare fiind, adult, tot ce ai de făcut pentru a putea trece de acest prag este să iei singur hotărâri pentru tine. Nu pentru că așa ți s-a tot spus să faci, sau că nu e bine să faci, ci pentru că îți dai și tu seama de urmări. Mai ales când nu ești foarte sigur că poți să-ți asumi acele urmări.

Pe undeva pe la mijloc, unde e călduț, pare a fi cel mai bine din punctul ăsta de vedere. În rest, poți să te lupți să ocupi un loc cât mai în față, să fii primul la studii, în meseria pe care o faci, în afacerile tale, în competiții sportive, dar în rest, când totul se reduce la persoana ta, la organismul tău, la ființa și psihicul tău, tu ești cel mai în măsură să ai grijă de tine. Să spui STOP!