In concluzie, e loc si de mai bine. Important e ca pot si copiii sa deschida singuri pachetul de biscuiti si sa se serveasca, chiar daca primii biscuiti din pachet sunt sortiti “esecului”. Sigur, mai exista si nefericitul caz in care fasia cu pricina nu este rosie ci alba sau, si mai rau, transparenta si o cauti de jur imprejur, la ambele capete ale pachetului de biscuiti, o pipai, te uiti iar si iar, pana ce, in cazul si mai nefericit, descoperi ca e pe dinauntru si ca esti nevoit sa procedezi ca mai inainte, adica sa rupi cu furie ambalajul sau sa il tai cu un cutit, daca ai la indemana, pentru ca salivezi deja de minute bune sau copilul si-a pierdut de mult rabdarea si tipa disperat langa tine "Vleau biscuiti".
Pachetul de unt. Oricum ai face, ca sa il deschizi te vei murdari pe degete de unt. Chiar si daca il pui intr-o untiera, tot n-ai cum sa scapi nemurdarit. Nu stiu daca as reusi sa inventez un ambalaj miraculos, care sa ne scape de neplacerea asta, dar nici nu mi-am propus sa fac asta, obiectul meu de activitate fiind cu totul altul. In cazul pachetului de unt, gospodina saraca nu s-a plans niciodata de inconvenientul acesta, asa ca lucrurile vor ramane probabil etern neschimbate.
“Mami, ma doare eticheta!” Asa spunea baietelul prietenei mele, cand era mai mic. Il deranja eticheta tricourilor sau hainutelor pe care le purta. N-am sa inteleg niciodata de ce amarata aia de eticheta trebuie sa fie atat de bine fixata, cu o ata aproape ca o sarma, care pur si simplu se freaca de piele si te zgarie. Chiar si eticheta in sine e facuta dintr-un material dur, care zgarie pur si simplu pielea. Actorul Tommy Lee Johnes era renumit pentru ca cerea celor de la recuzita sa ii fie scoase toate etichetele de pe tricourile, camasile sau hainele pe care le purta la filmare. Avea acest fix si, sa recunoastem ca asta e primul lucru pe care il facem si noi inainte de a purta o haina noua: ii scoatem eticheta. Actiune dificila de altfel, laborioasa si teribil de enervanta pentru ca ata cu care e cusuta eticheta e de obicei de aceeasi culoare ca si materialul etichetei sau imbracamintii respective si e cusuta foarte mic, atat de mic incat abia daca poti baga varful forfecutei sa o poti taia. De foarte multe ori, tentativa se soldeaza cu “ciupitul” materialului rochiei, desuului sau tricoului respectiv, care de altfel e nou, inca nepurtat. Dupa care suntem nevoiti sa coasem micile gauri facute…din greseala.
Si mai enervante sunt pungile sau sacii de gunoi. Incerci sa le deschizi, tragi de ele, freci unul din capete intre degete…nimic! Parca sunt lipite la cald. Incerci sa sufli, te chinui, esti gata sa te lasi pagubas, cand constati ca celalalt e capatul care se deschide sau, pur si simplu e mult prea tarziu si ai rupt amarata aia de punga si nu o mai poti folosi. Deh, iti zici, daca ai cumparat lucruri ieftine! Dar de ce lucrurile ieftine trebuie sa fie de proasta calitate? Ca bani tot ai dat pe ele? E asa, o regula musai?
Si exemplele ar putea continua…
Oare n-am putea totusi sa ne facem viata ceva mai usoara? Sa scapam cumva de nimicurile astea care ne enerveaza si ne fura energia putin cate putin, in fiecare zi? Stiu, ati zice voi acum: “tara arde si baba se piaptana”. Afara e ger si zapada, economia si finantele sunt la pamant, viitorul e sumbru…Din nefericire, asa e. Dar romanul e obisnuit sa treaca prin greutati si sa le rezolve cumva, sa triumfe in cele din urma. Iar daca noua, muritorilor de rand ne este dat sa ne pierdem energia cu lucruri marunte, de ce sa nu le imputinam si sa nu ni le facem mai usoare?!?
Adolescenta
Viata dubla
