Acesta din urmă este un critic acerb al guvernului lui Benjamin Netanyahu, care trăieşte în exil autoimpus în Franţa din 2021. Cel mai recent film al său, „Yes”, a fost descris de Variety drept un „atac virulent la adresa naţionalismului israelian”.
Controversa are la origine participarea prevăzută a lui Lapid în calitate de membru al juriului la Festivalul Internaţional de Film FID de la Marsilia, care se va desfăşura în perioada 7-12 iulie.
Directoarea festivalului, Tsveta Dobreva, a declarat că Lapid a fost invitat iniţial "exclusiv din respect pentru opera sa cinematografică", dar a început curând să primească apeluri telefonice prin care i se cerea retragerea invitaţiei. Când presiunea s-a intensificat, festivalul a propus o variantă redusă - Lapid urma să-şi prezinte lungmetrajul de debut din 2011, "Policeman", în cadrul unei proiecţii publice şi al unei sesiuni de autografe. Însă aproximativ 10 regizori şi-au retras în cele din urmă filmele din selecţie, forţându-l pe Lapid să se retragă complet.
Le Monde a publicat două articole de opinie, luni şi marţi, în apărarea lui Lapid. Cel semnat de Portman, Audiard şi Triet, alături de Rebecca Zlotowski ("A Secret Life") şi Michel Hazanavicius ("The Artist"), printre alţii, califică boicotul drept "un eşec intelectual" şi susţine că "regizorii ruşi, israelieni şi iranieni nu ar trebui să fie ameninţaţi cu eliminarea din peisaj ca formă de ispăşire pentru crimele comise de guvernele pe care ei le critică adesea cu cea mai mare vehemenţă". Aceasta subliniază realizările lui Lapid ca "cel mai mare artist disident israelian, care lucrează neobosit pentru a denunţa excesele fasciste şi colonialiste ale guvernului său, eşecurile sale morale criminale, în filme care au câştigat premii în întreaga lume" - şi susţine că retragerea sa de la un festival francez "ar trebui să ne alerteze şi să ne mobilizeze dincolo de această aberaţie".
Scrisoarea consemnează o întrebare retorică: "La ce nivel de finanţare publică se decide că o operă, sau autorul acesteia, oricât de critic ar fi, devine purtătorul de cuvânt al unui guvern criminal? Nimic nu justifică reducerea la tăcere a unui artist".
Semnatarii susţin, de asemenea, că implicarea continuă, mai degrabă decât excluderea, este forma cea mai eficientă de presiune politică. "Prin continuarea invitaţiilor neîncetate se menţine această pârghie de contestare", scriu ei, făcând referire la regizorul rus Andrei Zvyagintsev, care a profitat de acceptarea Marelui Premiu la Cannes luna trecută pentru "Minotaur" pentru a-l îndemna pe Vladimir Putin să "pună capăt masacrului" din Ucraina. "Cei care cer ca artiştii să fie complet eliminaţi din sfera publică trebuie combătuţi", concluzionează scrisoarea. "Cinematografia trebuie să fie acel refugiu".
Un al doilea articol de opinie, intitulat "Cinematografia nu este o ambasadă" şi publicat luni în Le Monde, a fost semnat de Alice Diop ("Saint Omer"), Arthur Harari ("The Unknown"), precum şi de producătorii Saïd Ben Saïd şi Judith Lou Lévy, care au colaborat cu Lapid la filmele "Synonyms" şi "Yes". Acesta denunţă o "campanie de intimidare" îndreptată împotriva cineastului şi "un efort deliberat de a exclude un cineast dintr-un spaţiu de discuţie şi creaţie" şi contestă logica din spatele boicotului. "În ce fel prezenţa unui cineast într-un juriu sau proiecţia unuia dintre filmele sale îl face reprezentant al unui stat? Invitarea unui artist la un festival nu înseamnă ridicarea lui la statutul de ambasador cultural, ci recunoaşterea unei opere, a unei cariere şi a unei viziuni cinematografice".
Regizoarea franco-algeriană Narimane Mari, una dintre cineastele care şi-au retras filmul, a respins acuzaţia de cenzură: "Nu condamnăm o fiinţă umană - respingem un model cultural şi politic care continuă să fie menţinut", a declarat ea, potrivit publicaţiei Le Monde.
Cei care s-au opus participării lui Lapid la festival au subliniat faptul că acesta a acceptat o finanţare parţială pentru filmul său din 2025, "Yes", din partea Fondului de Film al Israelului, pe care îl consideră o ramură a statului israelian. În realitate, Fondul reprezintă principala sursă de finanţare a ţării pentru filmele israeliene şi palestiniene şi funcţionează independent de guvern. Acesta are o lungă tradiţie în sprijinirea vocilor liberale, precum "Waltz With Bashir" al lui Ari Folman, "Lebanon" al lui Samuel Maoz şi, cel mai recent, "Yes". În mod similar, Premiile Academiei de Film din Israel au intrat în conflict cu guvernul, în septembrie anul trecut, după ce filmul anti-război "The Sea" a câştigat marele premiu la ceremonia locală de decernare a premiilor şi a fost propus ca candidat al Israelului la Oscaruri.
Lapid, care a câştigat anterior Ursul de Aur la Berlin cu filmul "Synonyms" şi Premiul Juriului la Cannes cu "Ahed's Knee", a declarat totuşi că refuză să-i considere pe cineaştii care boicotează drept duşmani, sugerând că acţiunile lor reflectă "neputinţa, furia şi imensa frustrare faţă de inactivitatea politică în ceea ce priveşte Gaza" şi reiterându-şi propriul sprijin pentru sancţiuni politice reale împotriva Israelului. "Adevărata problemă o reprezintă sancţiunile politice reale împotriva statului israelian - pe care le susţin de ani de zile", a spus el.
