Mi-am adus aminte de cuvintele pe care ni le spunea bunica cand eram mici: “afara ninge linistit, si-n casa arde focul, iar noi pe langa mama stand, de mult uitaram jocul.”
La multi ani de atunci, zilele trecute afara a nins din nou. Si zapada m-a facut sa imi amintesc de ele.
Nu acea zapada care acopera strazile, blocheaza drumul, incurca circulatia, nu cea care devine un fenomen al stirilor tv ci cu totul alta. Cea din sufletul nostru de copil. Care in care alearga copiii fericiti, din care fac oameni de zapada, pe care se dau cu sania si pentru care se lipesc cu nasul de geam zambind larg si spunand “mami, afara ninge”.
Zapada este vestitorul Craciunului si anul acesta. Este prietena copiilor care nu se prind in lantul soferilor furiosi sau al oamenilor grabiti ce calca apasat. Ei au tot timpul din lume sa se joace. Sa se bucure de ea. Sa o priveasca.
Un copil mi-a spus fericit: “Acum poate veni Mos Craciun.”
Acum magia este completa. Pentru copii exista inca magie. Desi, din ce in ce mai greu rezista aceasta magie grijilor, supararilor, vietii reale in care sunt din ce in ce mai putine zambete.
In lumea reala zapada incurca, Mos Craciun nu exista, magia e o ironie, iar credinta o naivitate.
Si ma intreb atunci, oare ce ii facea pe copiii din cuvintele bunicii sa fie fascinati, sa uite si de jocul lor? Povestea, cuvintele mamei, magia de a fi impreuna. Vraja Ajunului de Craciun cand se poate intampla orice.
Toti copiii ajung sa cunoasca realitatea. Insa mai intai se hranesc cu magie. Ce se intampla daca se hranesc inca de cand sunt mici cu realitatea adultilor din jurul lor? Vor fi mai puternici, mai intelepti, mai curajosi?
Imi vine in minte celebrul Scrooge din Povestea de Craciun a lui Charles Dickens. Un personaj desprins din cea mai dura realitate, uitand cu desavarsire sa se bucure sau sa traiasca fericit pentru ca bucuria si fericirea au uitat de el cand era copil. Acestea se cultiva in sufletul unui copil care poate crede in ele, iar daca lipsesc sufletul ramane pustiu si copilul ajunge un adult nefericit, dorind sa-i faca nefericiti si pe altii pentru a le transmite suferinta lui.
Dar pentru ca povestile au mereu final fericit, iata cum se incheie aceasta:
“Alergand la fereastra, o deschise si scoase capul afara.
- Ce zi e azi? Striga Scrooge la un baiat de jos
- Poftim? Raspunse baiatul cu toata uimirea in glas.
- Ce zi e astazi, dragutule? zise Scrooge
- Astazi! Pai e Craciunul! raspunse baiatul.
- E Craciunul! isi spuse Scrooge. Nu l-am pierdut. Am sa-l iubesc cat timp voi trai!”
Copiii si mass-media
Mai exista Mos Craciun pe timp de criza?
