Iata o intrebare cat se poate de complexa pe care v-o propun in aceste randuri pentru a incerca sa-i raspundem impreuna. Plansul este un lucru cat se poate de obisnuit pentru copii si pentru parinti. Copiii plang si nu e nimic extraordinar in acest lucru.
Ca plang in barba sau urla cat ii tine gura, ca plang cu lacrimi de crocodil sau suspina, tot copii sunt si copiii plang. Dar ma intreb ce inseamna plansul lor si cate feluri de plans exista?
Plansul este un alt limbaj. Lacrimile au in modul lor de a se pravali mai calm sau mai navalnic, multe lucruri sa ne spuna.
Adesea copiii nu au acces la cuvinte si atunci apare plansul. Cand sunt coplesiti, speriati, furiosi, neputinciosi…
Cum putem asculta plansul lor?
Ca pe o expresie a suferintei, fie ca ii doare ceva fizic, fie ca se intampla ceva cu ei ce le provoaca tristete, o tristete muta pe care nu o vorbesc dar o pun in lacrimile lor
Ca pe o expresie a neputintei lor, pentru ca ei se simt adesea neajutorati in a face lucruri care le depasesc puterile, dar uneori chiar si in a cere ajutor
Ca pe o expresie a tolerantei scazute la frustrare, pentru ca ei nu pot accepta ca dorintele resimtite ca nevoi imperioase nu sunt satisfacute imediat
Ca pe o expresie a suferintei celorlalti, pentru ca ei sunt de multe ori o portavoce a suferintei familiei pe care o exprima adunand de la toti ceilalti ceea ce simt ei
A intelege si a asculta plansul copiilor ne face sa ne gandim mai intai cum simtim propriul nostru plans. Pentru unii plansul este rusinos, copiii curajosi nu plang. Pentru altii este un semn de slabiciune, copiii puternici nu plang.
Uneori este un semn al sensibilitatii exagerate, alteori este un semn al atingerii unei limite.
Daca interzicem plansul copiilor, ne interzicem accesul la lumea lor interioara si la ce traiesc ei.
Daca luam in ras plansul copiilor, ii invatam sa desconsidere ei insisi ceea ce simt.
Putem insa sa vorbim impreuna despre acest plans, sa nu ascundem copilului propriile noastre trairi pentru a nu il invata si pe el sa le ascunda pe ale lui.
Familia in transformare
Alte meleaguri, alti copii?
