Am petrecut cateva zile in Cambridge, un oras cu un aer universitar si o atmosfera de primavera eterna. Dar nu este numai un oras plin de studenti asa cum poate va inchipuiti, ci am vazut si multe familii, si mai ales copii.
Oriunde ma duceam, ii gaseam pe acesti copii alaturi de parintii, bunicii sau educatorii lor. Priveau, intrebau, invatau din ceea ce era in jurul lor.
M-am intrebat daca era vacanta. Mi s-a spus ca nu, plimbarile lor in diferite locuri erau parte din scoala lor.
Intr-o dimineata am facut o plimbare in gradinita botanica. Ma asteptam sa nu gasesc pe nimeni la ora aceea din cursul saptamanii. Dar deja erau vizitatori inaintea mea.
Primii pe care i-am intalnit au fost doi bunici cu un baietel care extrem de curios se uita peste tot si explora fiecare particica din jurul lui. Bunicii il priveau zambitori si il insoteau in cautarea sa, explicandu-i diferite lucruri. I-am reintalnit de mai multe ori in plimbarea mea, cu aceeasi rabdare si acelasi zambet.
Apoi, in drum spre serele cu plante tropicale am intalnit un grup de copii de gradinita insotiti de educatoarea lor. La fiecare pas se desfasura o adevarata lectie de botanica, o invitatie catre copiii de a simti, de a mirosi, de a atinge, de a vedea cum este fiecare planta. In jurul educatoarei, copiii erau fascinati de mediul in care se gaseau si lasau cuvintele sa se intrepatrunda cu imaginile. Nu am vazut nici un copil plictisit sau dornic sa rupa florile, si nici o educatoare coplesita de nevoia de a face ordine printre ei. Am vazut un grup, o clasa, o ora de scoala intr-un mediu inedit, cel putin pentru noi cei obisnuiti cu invatamantul clasic.
In drumul meu am intalnit apoi copii mai mari, de scoala care pesemne tocmai studiau ceva. Cu hartii si creioane, cu ochii atintiti in sus catre liane, atentie la fiecare frunza, notau din cand in cand cate ceva. Lucrau in liniste si cu placere. Nu erau nimeni care sa ii dirijeze. Stiau toti ce au de facut.
Si minunata de aceasta scoala la fata locului care nu parea deloc a fi scoala, dar care valora mult pentru acesti copii, mi-am dat seama ca ceea ce ii diferentia pe ei de noi era capacitatea lor de a participa, de a fi activi.
Si m-am intrebat oare noi cum ar trebui sa procedam pentru a transmite implicare, interes, dorinta? Pentru a deschide copiilor calea catre o cunoastere directa, catre o curiozitate care deja exista in ei?
O scoala pasiva si inchisa nu poate crea legaturi si nici nu poate darui copiilor capacitatea de a-si dori sa invete si singuri.
De ce plang copiii?
Ce fac copiii la gradinita?
