"Noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii..."

Iata ca suntem in 2010. si noi nu mai suntem copii, dar in urma noastra vin alti copii. Oare pentru ei cum arata 1 iunie?

Eu cand ma gandesc la 1 iunie, cel mai adesea imi vin in minte desenele pe asfalt. Cu creta colorata pe toate trotuarele pe care le gaseam dornice sa devina panze micilor noastre creatii artistice si la final eram plini de praf din cap pana in picioare, dar ce mai conta. Eram fericiti.

Ieri in parc, cu o oarecare uimire am zarit desene pe asfalt. Retrase discret langa o banca, zambeau cuminte cateva floricele rosii, galbene si albastre. Si sub banca, zacea trista si timida, o bucata de creta aruncata. In fuga, doi copii au trecut pe langa ea. Fetita s-a oprit o clipa, a intins mana, a luat-o, a strans-o in palma si cu entuziasm s-a pornit sa deseneze ceva. Dar dupa o linie s-a oprit.  Si a ridicat ochii dupa celalalt copil, care era deja departe, a aruncat creta si a fugit dupa el.

Copiii de azi nu mai au timp pentru desene pe asfalt. Timpul lor se scrie altfel. In megabiti/secunda.

Timpul lor este virtual. Este impregnat de sunete, imagini si dorinte care se indeplinesc imediat. Doar faci click pe buton.

Ori, pentru a desena o floare pe asfalt este nevoie de timp, de rabdare, de praf, de greseala, de emotie...

Relatia fundamentala a copiilor este astazi cea cu calculatorul. Psihanalistul francez Serge Tisseron numea aceasta relatie o « diada numerica ».

Nu putem ignora, nu putem interzice, nu putem critica aceasta relatie de “iubire”.  Ci doar putem incerca sa o intelegem.

Cum ajunge copilul sa se indragosteasca de calculator?  Ce cauta el in lumea aceea ? Cine este el acolo ?

Intr-o lume in care totul se misca inainte de a fi gandit, creta, trotuarul, cartea de pe vremea parintilor nu isi mai gasesc locul. Sunt vechi, neinteresante, plictisitoare.

« Este plictisitor », aud foarte des de la copiii. « Pe calculator nu ma plictisesc. Lucrurile astea sunt de pe vremea lu’mamaia ».

Calculatorul este foarte atragator. Lumea lui este fascinanta. Lumea reala devine plictisitoare. Dar oare daca ascultam aceasta « plictiseala », ce se ascunde in spatele ei ? Tristete, suferinta, furie, absenta...

Pentru ca un copil sa caute sa se refugieze intr-o lume fascinanta, e nevoie ca lumea reala sa nu mai poata sa il accepte asa cum este el, sa il inteleaga, sa il protejeze, sa il incurajeze.

Si e nevoie ca pentru a-i aduce inapoi pe acesti copii, sa intram si sa cunoastem si noi noua lor lume.