Copiii si mass-media

Priveam zilele trecute la tv avalansa de imagini si de sunete care de care mai inspaimantatoare ce se invarteau in jurul cuvintelor “criza” si “gripa porcina”. Si dincolo de stiri, statistici, previziuni ma intrebam oare cum percep copiii toata aceasta avalansa.

Pentru ca, desi de multe ori consideram ca nu este treaba lor, nu ii priveste, nu ii intereseaza, aceste lucruri ajung la ei si ii afecteaza.

Un baietel care venea de ceva vreme cu parintii sai in terapie, a intrat grabit la una din sedinte, s-a uitat la mine si mi-a spus: “stiati ca este criza in tara asta? Nu sunt bani.”

Un alt baietel care facea parte dintr-un grup terapeutic adresat scolarilor mici, atunci cand a auzit ca unul din copii lipseste pentru ca este bolnav, m-a intrebat: “Nu cumva are gripa porcina AH1N1?”.

Ce inteleg copiii din lumea care ii inconjoara si care este pandita de pericole? Cine este mass-media pentru ei? O voce care le comunica diverse lucruri pe care ei se straduie sa le inteleaga, o imagine care le starneste interes, teama, confuzie, curiozitate?

Copiii sunt precum niste bureti. Absorb totul. Si cand spun asta nu ma refer numai la informatie, pe care datorita accesului larg au ajuns sa o stapaneasca inca de la cele mai mici varste intr-o cantitate impresionanta. Ci ma refer si la afecte, la trairi. La tot ceea ce vine inspre ei si ramane in ei pentru ca nu stiu ce sa faca cu ceea ce simt, cu ceea ce au auzit, cu ceea ce au vazut.

Sigur. Opiniile sunt impartite. Mass-media poate fi o sursa de informatie sau poate fi daunatoare copiilor. Ba chiar unii ar spune ca nu au nevoie sa ia parte la acest fenomen audio-vizual.

Eu consider ca nu putem controla acest lucru, pentru ca tehnologizarea excesiva implica o existenta permanenta in viata familiei a acestor modalitati de informare, deci implicit in viata copilului. Ideea nu este de a impune interdictii extreme si nici de a impiedica accesul, ci mai degraba de a participa alaturi de copil in incercarea sa de a lua contact cu ceea ce se intampla.
De a vorbi despre tot felul de subiecte pe care el le aduce in discutie chiar daca par banale sau nepotrivite pentru varsta lui, de a-l lasa sa exprime liber lucruri pe care le-a vazut sau le-a simtit, de a comunica cu el, de a asculta ceea ce spune. De a-l ajuta sa transforme ceea ce simte in cuvinte.