Iata o intrebare pe care v-o propun dupa aceasta lunga vacanta din care ne-am reintors cu totii. Este o intrebare simpla? Ciudata? Cu sens? Fara logica?
Este o intrebare careia fiecare dintre noi ii putem oferi propriul raspuns. Poate ca are sens doar pentru parinti, cei care au deja copii. Dar poate ca are sens si daca ne gandim la copilul care am fost noi pentru parintii nostri. Si parintii nostri pentru bunicii nostri.
Exista mereu o linie continua care nu se intrerupe si pe care o putem sintetiza numind-o "transmitere". Adica o mostenire a credintelor, valorilor, idealurilor, principiilor, traditiilor, dar si a secretelor, suferintelor, rusinii sau tacerii.
A. Ruffiot, un psihanalist francez, descrie aceasta transmitere folosind metafora "suntem tesuti inainte de a fi nascuti." Familia exista inainte de a aparea noi ca individ, si copilul exista in imaginarul familiei inainte de a se naste.
In cultura Navajo, copilul este un cadou adus de catre natura care trebuie respectat. Evenimentul care ii ofera copilului numele si locul sau in societate este ceremonia primului zambet. Acest eveniment presupune ca copilul va fi permanent sub atentia adultului, protejat in leaganul sau, pana cand el zambeste pentru prima data. Aceasta zi marcheaza nasterea copilului ca fiinta sociala si aceasta ceremonie speciala celebreaza primul zambet.
Nasterea biologica confera dreptul la viata al copilului, dar numai nasterea psihica ii permite sa fie recunoscut ca parte a familiei, sa fie investit si sa resimta apartenenta sa la istoria grupului din care face parte. Contractul narcisic este cel care il desemneaza ca mandatar, ca mostenitor si purtator al familiei sale. "Majestatea sa Bebelusul", asa cum il numea S. Freud, se naste ca purtator al tuturor viselor si dorintelor nerealizate ale parintilor sai, ca o speranta pentru a repara tot ceea ce a fost "stricat" si pentru a recuceri tot ceea ce a fost pierdut.
Ce se intampla, insa, daca povara mostenirii este mult prea grea pentru el ? Daca copilul este o imagine a neputintei, a urateniei, a suferintei sau rusinii unei familii ? Locul sau va fi renegat si copilul va fi exclus din familie, nefiindu-i recunoscuta filiatia si apartenenta.
Ceremonia primului zambet reprezinta recunoasterea existentei unui nou membru in familie, ca o fiinta vie si autonoma, alta decat celelalte, dar si recunoasterea celorlalti de catre copil, ca o fiinta separata de persoanele care il inconjoara si de care se poate diferenta, creandu-si propria identitate.
Asadar, intrebarea ramane deschisa. Cine este copilul pentru noi ?
Este o intrebare careia fiecare dintre noi ii putem oferi propriul raspuns. Poate ca are sens doar pentru parinti, cei care au deja copii. Dar poate ca are sens si daca ne gandim la copilul care am fost noi pentru parintii nostri. Si parintii nostri pentru bunicii nostri.
Exista mereu o linie continua care nu se intrerupe si pe care o putem sintetiza numind-o "transmitere". Adica o mostenire a credintelor, valorilor, idealurilor, principiilor, traditiilor, dar si a secretelor, suferintelor, rusinii sau tacerii.
A. Ruffiot, un psihanalist francez, descrie aceasta transmitere folosind metafora "suntem tesuti inainte de a fi nascuti." Familia exista inainte de a aparea noi ca individ, si copilul exista in imaginarul familiei inainte de a se naste.
In cultura Navajo, copilul este un cadou adus de catre natura care trebuie respectat. Evenimentul care ii ofera copilului numele si locul sau in societate este ceremonia primului zambet. Acest eveniment presupune ca copilul va fi permanent sub atentia adultului, protejat in leaganul sau, pana cand el zambeste pentru prima data. Aceasta zi marcheaza nasterea copilului ca fiinta sociala si aceasta ceremonie speciala celebreaza primul zambet.
Nasterea biologica confera dreptul la viata al copilului, dar numai nasterea psihica ii permite sa fie recunoscut ca parte a familiei, sa fie investit si sa resimta apartenenta sa la istoria grupului din care face parte. Contractul narcisic este cel care il desemneaza ca mandatar, ca mostenitor si purtator al familiei sale. "Majestatea sa Bebelusul", asa cum il numea S. Freud, se naste ca purtator al tuturor viselor si dorintelor nerealizate ale parintilor sai, ca o speranta pentru a repara tot ceea ce a fost "stricat" si pentru a recuceri tot ceea ce a fost pierdut.
Ce se intampla, insa, daca povara mostenirii este mult prea grea pentru el ? Daca copilul este o imagine a neputintei, a urateniei, a suferintei sau rusinii unei familii ? Locul sau va fi renegat si copilul va fi exclus din familie, nefiindu-i recunoscuta filiatia si apartenenta.
Ceremonia primului zambet reprezinta recunoasterea existentei unui nou membru in familie, ca o fiinta vie si autonoma, alta decat celelalte, dar si recunoasterea celorlalti de catre copil, ca o fiinta separata de persoanele care il inconjoara si de care se poate diferenta, creandu-si propria identitate.
Asadar, intrebarea ramane deschisa. Cine este copilul pentru noi ?
"As vrea sa te invat si eu pe tine ceva..."
"Noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii..."
