Politetea - legea integrarii in societate

În Familie 5 oct 2011

Politetea este unul din momentele in care relatiile intre persoane sunt gestionate de anumite reguli generale. In mod obisnuit aceste reguli sunt integrate, naturale, apartin unei anumite persoane de la sine si nu sunt constientizate ca fiind politicoase. Adica sunt automate si implicite diferitelor contexte sociale.

Cu toate acestea spunem despre noi insine sau despre altii ca sunt politicosi. Ce ar insemna acest lucru? Ca la aceasta baza deja existenta se adauga o anumita tensiune pe care o denumim sub numele de politete.

O persoana politicoasa este acea persoana care adauga o anumita tensiune data de situatie sau de relatia cu ceilalti si care se numeste politete. De ce are nevoie de acea politete? Am putea sa presupunem cu usurinta ca daca nu ar fi politicos, persoana respectiva s-ar comporta diferit? Este implicit ca asa stau lucrurile. Politetea impune un comportament. Cand acest comportament este firesc si de la sine, nimic nu se petrece si nu este numit ca atare. Cand el depaseste aceasta normalitate devine politete si este recunoscuta ca atare.

Opusul politetii ar fi salbaticia? Adica daca societatea stabileste anumite reguli de comportament menite sa regleze relatiile dintre oameni si care sa permita acestora sa locuiasca impreuna, salbaticia este starea opusa data de starea de ”animalitate” a omului. Este asadar natural sa fim salbatici si civilizati.

De cele mai multe ori starea de violenta, agresiune sau salbaticia naturala este condensata si aparata de politete. Cu cat o persoana este mai naturala cu atat el are mai putina nevoie de politete. Acest lucru nu presupune ca el devine nepoliticos ci starea de absenta a agresiunii fata de celalalt il face sa nu mai fie necesara aceasta deghizare a comportamentului si sa fie el insusi – o persoana din societate.

Cum am putea sa regasim starea de naturalete astfel incat ea sa nu devina una animalica dar nici excesiv de civilizata pana la pierdera laturii celeilalte? Aceasta este intrebarea fiecaruia. Este intrebarea educatiei, este intrebarea filosofiei care cauta ”devenirea intru fiinta” si ”fiinta si timpul”. Este intrebarea permanenta care ajunge sa fie abordata intr-un moment sau altul de fiecare persoane in parte. Evident, atunci cand ea poate. Unii oameni se comporta salbatic si ii consideram la limita normalitatii, alte persoane se comporta ca fiind plin de maniere si atunci ii resimtim ca nefiind ei insisi si simtind in jurul un pericol sau o agresivitate. Nici una nici alta nu par solutii.

As putea spune ca daca reusim sa analizam si sa trecem prin procesul terapeutic partea noastre civilizata si motivele pentru care nu reusim sa devenim fiinte ale cetatii sau partea care ne anima sentimentele, trairile mergand incet pana la animalitatea noastra am gasi cele mai la indemana raspunsuri pe care le putem da. Este o perspectiva dar nu e singura. E un punct de vedere.

Am plecat in acest articol vorbind despre politete. Ceea ce am vrut sa subliniez nu a fost ca politetea este un lucru bun sau rau ci mai curand ca un exces fie in plus fie in minus de politete, spune despre o anumita problema. Poate nu cea mai grava problema din viata unei persoane dar, oricum, despre una. Ar fi cea a relatiilor cu ceilalti oameni.