Pe cele mai multe din dependente le acceptam asa cum vin sau le dobandim, le toleram, sau ne aratam intelegatori fata de ele. Dar asta numai pentru ca de fapt ne lasam dominati si credem ca nu putem face nimic sa scapam de ele.
Desi ne e greu sa ne dam seama, cam tot ce ne creaza dependenta ne face rau sau chiar poate deveni nociv. In momentul in care devii dependent de ceva realizezi, mai mult sau mai putin, ca esti controlat de propria ta dependenta. Oricat te-ai zbate, oricat ai incerca sa scapi, sa uiti, sa o ocolesti, tot revii la ea, iar si iar, si in cele din urma te lasi coplesit de placerea pe care ti-o ofera.
Stim cu totii cat de nociv si daunator este fumatul, si cu toate acestea oamenii continua sa fumeze. Suntem avertizati in mod direct ca fumatul ne poate face rau, ne distruge sanatatea, dar continuam sa ne cumparam cele 1-2 pachete de tigari, zilnic, fara de care credem ca nu putem trece ziua. Fumatorii inraiti nici macar nu isi mai dau seama sau nu se ma gandesc vreo secunda la repercursiuni. Placerea conteaza. Faptul ca dupa acel prim fum de tigara incep sa se destinda, sa se simta mai bine, le scade nivelul de anxietate si simt ca pot controla mai bine situatia si chiar pe ei insisi. Desigur, aceasta e o iluzie ca si fumul pe care il produc. Culmea e ca, in adancul fiintei lor stiu asta, numai ca amenintarea deteriorarii sanatatii lor sau chiar pierderii vietii pare a nu fi considerata un pericol adevarat, de luat in seama. „In definitiv, sunt atatia oameni care fumeaza o viata intreaga si traiesc pana la 70-80 de ani fara probleme.” Si mai toti mergem pe principiul...nu mi se poate inampla tocmai mie!
Desigur, sunt fumatori care au putut sa renunte definitiv la fumat, pentru totdeauna, fara nici un efort, de pe o zi pe alta. Pur si simplu si-au zis: „De maine nu mai fumez!” si chiar asa au si facut. Multi studenti au renuntat la fumat pentru faptul ca nu mai puteau fuma in incinta facultatii. Iarna era cel mai neplacut, cel mai complicat; sa iesi in frig pentru a-ti satisface o placere...unde mai e placerea? Desi am putea crede ca ei nu erau fumatori inraiti, dependenti acerbi de fumat, la ei dependenta era mult mai mare. Pentru ca placerea pe care o capatau pe urma acestei dependente conta mai mult ca orice. Si, de cele mai multe ori, cand renunti la una te apuci de alta. Spunea cineva ca suma viciilor e constanta; probabil ca avea dreptate.
Printre dependentele „minore” le-am putea enumera pe cele de cafea, cicolata, mancare. Ei, parca astea nu ar fi atat de nocive. Dar tot dependente se cheama atata timp cat nu poti trece o zi fara ele. Si mie imi place teribil mirosul acela imbietor de cafea proaspat pregatita. Am citit multe despre aceasta boaba buclucasa, care iti intra pe sub piele, iti da puteri miraculoase, te face sa te simti bine, alert, dar care, ca orice produs ce creeaza dependenta, are si efecte adverse, are si unele repercursiuni asupra organismului. Ei si?!? Oamenii continua sa o bea si sa spuna ca fara ea nu se pot trezi de dimineata, ca nu functioneaza bine si nu se simt ei insisi. De parca o licoare te-ar putea intregi pe tine ca persoana! Am auzit o scuza si mai neobisnuita, a cuiva care are tensiune mica si este in mod nevoit „dependent” de cafea. Persoana este foarte evlavioasa si nu lipseste de la nici o slubja de duminica; dar nu poate sa nu isi bea cafeaua inainte de a merge acolo, pur si simplu pentru ca i se face rau. Pentru numele lui Dumnezeu! Exista si altfel de modalitati de a ridica presiunea arteriala si a o mentine la un nivel la care sa functionezi bine.
Shopping therapy poate crea si ea dependenta. Asta doar daca iti place sa te amagesti si sa inlocuiesti o realitate cu alta, in speranta ca astfel vei putea face fata problemelor si vietii insasi. Da, e bine si placut sa mergi la cumparatori; de orice fel. Femeile cumpara in nestire. Orice. Cele mai cautate sunt hainele, pantofii, posetele, parfumurile, bijuteriile. E ca si cum ar striga intregii lumi: vreau sa fiu femeie pe deplin! De parca toate aceste accesorii ar putea intregi o feminitate inexistenta. Sentimentul acela vine din interior, din ceea ce ai ajuns sa fi, nu din ce pui pe deasupra, la exterior. Carry Bradshow isi cumpara pantofi in nestire; de toate culorile, modelele, brand-urile. A fost capabila sa se si imprumute pentru a cumpara „acea” pereche de pantofi mult ravnita. Valoarea pantofilor din debaraua ei era imensa. Realiza lucrul asta, insa nu se putea abtine. Asta o facea pe ea sa se simta bine.
Si despre asta e vorba pana la urma in toate aceste dependente. Ca ne fac sa ne simtim bine. Chiar daca exsista un risc (si mai ales atunci!), chiar daca ne pun in pericol sanatatea sau buzunarul, nu mai conteaza in cele din urma.
Ne uitam cu mila si neputinta la cei dependenti de droguri si ii consideram niste oameni pierduti. La ei dependenta e si mai acuta, si mai complicata, situatia si mai disperata. Dar pana la urma e o dependenta ca oricare alta, ca toate celelalte. Intensitatea ei o face diferita si complet incontrolabila. Iar dependenta acestor oameni nu este fata de doza zilnica, ci de ce le ofera aceasta: sentimentul acela puternic de bine, ca sunt in sfarsiti iubiti si ei de cineva. In cele din urma, doar un alt fel de amagire.
Lipsa de dragoste ne face dependenti acuti de viata. Nu putem accepta ca nu ne iubeste nimeni si cautam intreaga viata pe cineva care sa ne iubeasca si pe noi. Uneori oricum si in orice conditii. Nu putem trece prin viata aceasta fara dragoste, fara a o darui, a o impartasi sau a o primi. In unele cazuri ea devine un scop al vietii, care ii traseaza directia. Si ajungem sa traim cu orice pret, agatandu-ne de orice zambet, imbratisare, sarut, gest, vorba etc. Tocmai pentru ca toate acestea ne fac sa simtim ca traim cu adevarat.
Cati dintre oameni ar fi capabili sa isi gaseasca partenerul ideal, sa faca dragoste cu cineva si sa se simta minunat, dupa care sa renunte pe vecie la acea persoana, sa o uite si sa se indeparteze de ea? Sa pastreze doar acea amintire a perfectiunii intalnirii lor unice? Din nefericire, omul este un animal lacom; nu se multumeste cu putin, nu accepta sa fie fericit o singura data in viata. El vrea sa repete acel eveniment, iar si iar, ca o compulsie la repetitie, chiar daca realizeaza ca niciodata nu va mai fi la fel ca acea minunata prima data. In disperarea „dependentei” lui de fericire si de viata, incearca iar si iar, cauta la nesfarsit, ca orice drogat intrat in criza, doza care sa il faca sa poata merge mai departe, sa accepte viata in formula data de el.
Unele femei nu pot sta fara
I' m feeling so blue
