Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor.
'Nu pot să urc pe scenă. Nu mai pot să joc într-o piesă de teatru. Nu mai pot să joc într-un film. Nu mai pot să citesc', a declarat Dench în emisiunea 'Today' de la postul BBC Radio 4.
'Mă duc la mulți oameni pe care-i confund și le spun: 'O, scuze, nu mi-am dat seama'', a adăugat ea.
Adresându-se intervievatoarei Emma Barnett, Dench a spus: 'Nu-ți văd fața deloc'.
Vedeta, care a jucat inclusiv în filme din seria 'James Bond' și-a exprimat, de asemenea, tristețea că nu poate mai poate să vadă clopoțeii vara. 'Am înțeles că vara aceasta clopoțeii au fost absolut senzaționali; eu n-am putut să văd niciunul. Dar știu cum arată copacii mei; o parte se află în memoria mea, iar o parte în ceea ce sper să pot distinge', a spus actrița.
Întrebată ce simte în legătură cu îmbătrânirea în general, Dench a răspuns: 'Îmbătrânirea? Prostii. Nu-i nimic de spus despre asta. Nu te gândi prea mult la asta și continuă să încerci să te dai cu patinele cu rotile și să faci orice altceva'.
'Dacă nu vezi la fel de bine, așa cum mi se întâmplă mie, asta-i o cu totul altă poveste. Trebuie să mă împac cu asta. Mama a avut aceeași problemă', a declarat Dench.
Judi Dench a povestit anterior că în urmă cu câțiva ani a renunțat la condus din cauza deteriorării vederii. 'Acum câțiva ani am renunțat la condus, ceea ce a fost unul dintre cele mai traumatizante momente din viața mea. A fost absolut îngrozitor', a declarat ea pentru Radio Times. 'Dar acum știu că aș omorî pe cineva dacă m-aș urca la volan', a adăugat actrița.
AMD este o afecțiune frecventă, care nu provoacă orbire totală, dar poate îngreuna cititul și recunoașterea chipurilor, potrivit Sistemului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.
Judi Dench, a cărei carieră se întinde pe șapte decenii, a fost recompensată cu numeroase premii, printre care un Oscar, două Globuri de Aur și șase trofee BAFTA.
La începutul acestui an, s-a anunțat că Teatrul Shaftesbury din West End-ul londonez va fi redenumit în onoarea ei. Începând din februarie 2027 acesta se va numi Judi Dench Theatre.
Judi Dench a primit titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic și i-a fost acordat titlul de Dame Commander al Imperiului Britanic.
























