Cum m-am apucat de fumat 2

Daca nu a mers de prima oara, poate merge de a doua. Nu ca ar fi fost in plan asta, sa recidivez…a fost pur si simplu o intamplare. O alta intamplare, la fel de copilareasca.

A doua oara cand m-am “apucat” de fumat aveam aproape 14 ani. Era petrecerea de majorat a verisoarei mele. Invitati multi prieteni, cam de aceeasi varsta sau mai mari. Antren, mancare, dans, de baut (ceva mai slabut pe vremea aia) si, fireste, de fumat. Fiind oras port, mai toti aveau tigari bune: Kent, Marlboro. Asta la inceputul petrecerii.

Pe mine si pe varul mai mic, nu prea ne luau ei in seama. Nu imi aduc aminte unde disparusera adultii, cert e ca in casa era foarte putina lumina, mult ras, probabil giugiulei si pipaieli si dans.

Ideea cu fumatul a fost a varului meu. Ca tot nu aveam ce face si ne plictiseam, am inceput sa sterpelim tigari de pe unde gaseam la indemana si ne duceam la poarta si le fumam. Ma rog, le pufaiam noi acolo cum ne pricepeam. Si el mai incercase, ca si mine. Si parintii lui fumau, iar tatal lui avea tot asa, tigari bune, trabucuri si pipa. Cred ca el le incercase pe toate. Cert e ca ne-am gasit o preocupare si am inceput sa facem drumuri “cu scop”, intre casa si poarta.

Dupa ce s-au terminat tigarile bune, lumea a inceput sa “decada” la tigari autohtone, Snagov cred. Ne-am multumit si cu din alea. Oricum habar nu aveam sa facem diferenta intre brand-uri. Spre sfarsitul petrecerii s-a ajuns la cele mai “marsave”; tigarile fara filtru. Probabil ca venisera pregatiti pentru orice eventualitate. Am pendulat intre Carpati si Marasesti. Da, cam nashpa gustul ala de tutun, direct pe limba, si firele de tutun care se tot lipeau si ne intrau in gura. Dar cand intri in hora…joci cum canta muzica.

La un moment dat ne-am gandit noi asa, sa facem un pact: sa ne apucam de fumat. Acum, cand ma gandesc, suna cat se poate de caraghios. La vremea aia insa, am luat toata treaba foarte in serios. Noi ne-am luat mult prea in serios. Nu stiu exact care era scopul si ideea, de ce ni se paruse noua atat de important sa incepem sa facem asta. Cert e ca am pus mana de la mana din banii ce-i avea fiecare si, a doua zi, ne-am cumparat un pachet de Marasesti. Mai mult nu ne puteam permite, asa ca o luam de jos in sus. Copii fiind, nu am pus prea mare pret pe detalii si am ascuns pachetul sub niste crengi de vie, puse la aruncat, langa tomberonul de gunoi.

Problema a fost cand a descoperit bunicul pachetul cu pricina. Nu i-a trebuit mult timp sa isi dea seama ale cui sunt. Fireste ca adultii din casa, care oricum nu fumau asa ceva, nu si-ar fi dosit tigarile pe-acolo!

Vara-miu a incasat-o de la ai lui. Pe mine m-a parat bunica-mea urgent, la telefon, mamei. Mama a ras, cum probabil rasese in sinea ei si la prima tentativa. A declarat totul ca pe o alta copilarie si a rugat-o pe bunica-mea sa nu ma bata, ca nu e cazul. Nu-i vorba, ca bunica-mea oricum nu ne batea. Sau cel putin eu nu imi aduc aminte sa fi dat in noi. Oricum nu era in stare…avea asa, niste maini micute si delicate, si daca voia sa ne altoiasca, mai mult ne mangaia. Iar bunica-miu nici atat. Pe copiii lui ii caftise zdravan, dar in nepoti nu dadea. Oricum, nu in mine.

Sincera sa fiu, mai bine ma altoia oricare dintre ei, decat sa indur rusinea in fata tuturor. Uneori cu bataia scapi mai ieftin si trece mai repede. Cu dojana, cearta si rusinea, ai mai mult de indurat.

Bunica-miu m-a luat cu ceva de genul: “Pai bine mai tata mai.” Doar atat imi mai aduc aminte. Cert e ca a fost mai mult decat suficient sa intru in pamant de rusine, sa realizez ce tampenie facuseram amandoi si sa imi treaca pofta de a mai fuma.

Din pacate, nu pentru totdeauna.