Vina celuilalt

Eram azi intr-un troleu caruia, la un moment dat, I-au cazut "antenele". In spatele nostru, alt troleu, care a patit la fel. Mai multi cetateni au inceput sa comenteze si sa isi dea cu parerea, incercand sa “identifice” a cui este vina. Bineinteles, vina era a soferului troleului in care ne aflam. Si, din cauza lui, avea de "suferit" si troleul de pe urma. Nimeni nu s-a gandit ca, pur si simplu, ar putea fi vina firelor de troleu, care din cauza caldurii sau a altor motive, au cedat. Nu, vina trebuia sa fie a unui om, neaparat a cuiva, a altcuiva. Cat de usor atribuim vina cuiva, fara sa stim prea bine adevaratele cauze!

Iar asta e un caz izolat, in care oamenii doar isi dadeau cu parerea. Ce se intampla insa cand se aduna cativa si se arata promti si gata pregatiti sa puna la zid un simplu nevinovat?

 

Ce anume ne determina sa judecam atat de simplu, atat de superficial? Si de unde dorinta asta de a ne defera rolul de judecator si calau totodata?

Am putea da vina pe sechelele vechiului regim, pe sistem, pe viata in fuga pe care o traim. Si, de fapt, ne-am intoarce in jurul cozii si am proceda la fel. Desi, daca stam sa ne gandim mai bine, ar fi mult mai usor sa ne folosim logica si bunul simt si, fie ramanem simpli spectatori, fie sa luam atitudine atunci cand este cu adevarat nevoie.

Cred ca nu exista persoana care sa nu fi fost acuzata pe nedrept, macar odata in viata. De obicei, lucrul asta se intampla in copilarie. Atunci cand esti mic, esti lipsit de mijloace de aparare si, eventual, de credibilitate. Se stie ca celor mici le place sa mai inventeze, sa mai puna de la ei. Asa ca…in cazuri in care nu exista un tap ispasitor la indemana, cel mic poate trage ponoasele, fara drept de replica. Oricat i-ar explica mamei sau tatei ca, de fapt, celalalt frate sau sora a facut boacana, tot are sanse sa isi ia papara. Fie i se tranteste ca el e mai mare, si trebuia sa aiba grija de cel mic, fie intra la gramada, ca asta e, o lectie e buna si asa.

Daca de mic ai avut astfel de experiente neplacute si dezamagitoare, nu e de mirare ca ajungand adult, esti gata sa arati cu degetul pe celalalt si sa il pui la zid.

In mod firesc, daca ai trecut prin situatii asemanatoare, nu ti-ar placea sa le creezi si altora astfel de frustrari, de neplaceri. Chiar din contra, ai incerca sa le iei apararea, sau sa le cauti circumstante atenuante. Dar atitudinea contrara vine ca o defulare, ca o modalitate de genul: sa moara si capra vecinului.

Din nefericire, chiar daca adevarul iese la iveala iar acuzele celui care procedeaza astfel se dovedesc eronate, acesta fiind pus intr-o postura ridicola chiar, tot nu se invata minte sa nu mai repete figura.

Este posibil ca, aflandu-se intr-o astfel de postura, a celui care "stie", e in cunostinta de cauza si isi aroga dreptul de a si pedepsi, nu numai de a acuza, respectivul sa se simta puternic, ca si cum ar fi stapan pe situatie. Iar asta ii alimenteaza lui starea de bine, de om cu "putere". Fie ca esti credincios sau nu, unele pilde din Biblie pot fi folosite. In cazul asta, cea la indemana ar fi: "Cel fara de pacat, sa arunce primul piatra."