Sentimentul de vinovatie

Intr-una din zilele trecute treceam pe langa o intrare a Cimitirio Monumentale din Milano. Imaginea arhicunoscuta: la poarta stateau doi oameni, o femeie si un barbat, cu cate un paharel de plastic in mana, la cersit. La italieni, in ziua respectiva, era un fel de Sambata mortilor, o zi din an in care se duc cu totii la cimitir, cu flori si lumanari, sa ii comemoreze pe cei plecati dintre cei vii. Tocmai iesea un domn in varsta care s-a uitat la cei doi suparat,  si le-a spus: “Ma faceti sa ma simt prost. Eu vin aici sa imi plang pe cei dragi, iar voi profitati de faptul ca sunt vulnerabil afectiv si…” Iar pe fata respectivului domn chiar se citea mahnire si indurerare. Si cred ca avea dreptate.

Cati oameni din viata noastra, cunoscuti sau necunoscuti nu profita de vulnerabilatatea noastra afectiva, nu fac apel la moralitatea noastra pentru a ne “stoarce” de ceva: bani, diverse lucruri, mancare, afectiune, orice. Pe sentimentul de vinovatie se bazeaza cei mai multi care cer sau cersesc ceva de la noi. Cand tu esti la volan, in masina ta unde e cald si nu te ploua, cum sa nu ii dai cativa banuti celui care iti bate in geam la stop, cu mana intinsa, el fiind in frig si in ploaie, si mai mult ca sigur nemancat?

Dependentii (de orice: alcool, droguri, sex, etc.) sunt mari maestri in a provoca vinovatia celor din jur. Fac in asa fel in cat sa te faca sa te simti prost, sa ii “intelegi” si sa ii accepti, sa ii ajuti, adica sa le dai bani sau ce au ei nevoie pentru a-si astampara pofta. Daca incerci sa dojenesti sau sa certi un adictiv, imediat va “lua atitudine”. In prima faza se va arata mai mult decat uimit ca ai indraznit sa ii faci observatie, dupa care va schimba pe loc directia si va incepe sa se planga, sa isi planga de mila, pana vei “reusi” si tu sa vezi cat e el de oropsit si, prin comparatie cu el, cat de bine iti este tie.

Exista si intre prieteni o astfel de dinamica relationala. Una dintre prietene e mai amarata, mai urata, mai nevoiasa, mai opropsita de viata si se agata cu disperare de tine. Numai tu o poti ajuta, numai tu o poti intelege, numai tu o poti “salva”. Da, dar cu ce pret?!? Asta e! Cu pretul libertatii tale. Asta doar pe de o parte. Astfel de persoane dependente…de tine, nu stiu si nu pot sa isi traiasca si sa isi asume propria viata, asa ca o traiesc pe a ta. Se supara daca iesi cu altcineva, fie barbat sau femeie, iti reproseaza orice faci fara ea si iti cultiva in permanenta sentimentul de vinovatie.

Cum poti sa te aperi fata de astfel de persoane? Ce poti sa faci pentru a scapa de vinovatia asta pe care ti-o tot pun in brate, la fiecare pas? In primul rand sa nu uiti de tine. Ai suficienti bani in buzunar pentru a te putea dispensa de o parte din ei? Ce se intampla de fapt cu banii pe care ii dai celui care cerseste (si care poate ca are un celular mai “smecher” decat tine)? N-ar fi oare mai bine sa ajuti asa cum poti si cand poti, o singura persoana, in mod constant?

Te poti lupta cu sentimentul de vinovatie in mai multe feluri. E suficient sa faci apel la sentimentul tau de sine, de bun simt si, fara egoism, sa realizezi ca ceea ce ti se cere nu e firesc si nici sanatos. El/ea incearca sa te convinga sa uiti de tine, sa te sacrifici pentru…ce? Merita cu adevarat sa faci toate aceste sacrificii? Si daca da, tu ce vei obtine la sfarsit? Nu ne place sa gandim asa, dar insasi viata e un schimb, relatiile si comunicarea sunt si ele tot un schimb: dam ceva si primim altceva inapoi. Uneori schimbul e echitabil, alteori… Cert e ca n-ai de ce sa te simti vinovata pentru slabiciunea celuilalt; pentru neputinta si lipsa lui de vointa si responsabilitate.

Primul pas e mai greu, pe urma… Pe urma nu te vei mai lasa manipulata, indusa in eroare si condusa de ceilalti. Odata ce te-ai eliberat de aceasta vinovatie indusa, viata ta va deveni mai putin impovarata si ceva mai luminoasa.