Ma intreb de ce un simplu: "Nu, multumesc frumos", nu e suficient pentru unii oameni. De ce simt ei nevoia sa insiste sa iti bage pe gat ceva ce clar nu iti face placere sau nu poti consuma? Si nu ma refer numai la mancare sau bautura. Asa, in general, orice.
Cred ca e vorba aici de nivelul de educatie. Unui om educat, cultivat si cu bun simt, daca ii este refuzata oferta, se retrage si renunta imediat, fara sa insiste. Dar cei mai multi sunt genul acela "indatoritor", care nu se simt ei bine pana nu il forteaza pe celalalt sa accepte ce au ei de oferit. Nu mai conteaza ce simte celalalt, sau cum o sa se simta dupa ce accepta, important e, nu-i asa, sa “"si faca ei datoria" si sa fie cu sufletul impacat.
Am fost invitata o data la o masa de Craciun. Cu gazda avusesem cu ceva timp in urma o conversatie luuuuunga si ma iscodise pe toate partile pana sa poata intelege ea de ce am renuntat sa mai mananc carne. Deci, o lamurisem. Sau asa am crezut. Ei bine, ajungem cu totii la masa si, ce sa vezi, pentru mine, nimic de mancare. Ca tot omul de Craciun, pusese pe masa tot felul de carnuri. Madam cu pricina s-a aratat foarte surprinsa ca eu n-am ce manca (era acolo doar o salata cu care m-am "delectat") si foarte jignita ca nu i-am gustat din bucate. La randul meu, eu eram si mai surpinsa, atat de amnezia, cat si de reactia ei. Cei cu care venisem ma tot indemnau macar sa gust, asa, "de ochii lumii". "Hai, ca nu e frumos", "Hai ca nu o sa mori daca gusti putin", "Hai ca nu se face asa ceva", "Se simte prost gazda." Pentru cei care nu stiu, daca cineva renunta la a mai consuma un anumit produs (carne, tutun, etc.) pentru o perioada mare de timp, cand o face din nou, organismul respinge acel ceva intr-un mod foarte brutal. Si am cunosc cazuri de vegetarieni care s-au razgandit la un moment dat si s-au apucat sa consume carne din nou. Prima oara au vomitat in nestire si le-a fost cumplit de rau. Acum, intreb eu, de ce sa fii gustat macar? Frumos mi-ar fi stat in prima zi de Craciun la urgenta, nu? Asa sa ma fi bucurat eu de una dintre cele mai frumoase sarbatori ale anului. Si pentru ce? Doar ca sa nu se simta prost madam cu amnezia, ca nu ii gust din bucate?!? Pas!
Asta e, nu beau nici alcool. Adica tarii. Merg o data in casa la niste prieteni care ma cunosc de ani de zile si stiu foarte bine lucrul asta. Nu imi amintesc ce aveau de sarbatorit, ci doar faptul ca am fost "obligata" din nou sa accept ceva ce nu imi facea placere. Am spus din start ca mie sa nu imi puna wiskey, ca nu beau. "Ei, haide, haide, macar acolo, putin, cat sa dai noroc." O.K. I-am lasat sa imi toarne, am dat noroc, mi-am inmuiat doar buzele in bautura si am reusit sa imi abtin grimasa, dupa care am abandonat paharul pe masa. Cand sa plec, mi s-a facut observatie si mi s-a batut obrazul ca n-am baut ce era in pahar si au stricat orzul pe gaste. Si uite asa, din nebagare de seama, am ajuns eu gasca.
Cand eram mica aveam o vecina la bunici care mereu venea cu oferte. Bomboane, ciocolata (si pe vremea aceea nu prea se gaseau din astea), tot felul de chestii. Uneori acceptam, alteori refuzam. Toata lumea are toane si chef sa consume sau nu ceva. Copiii de ce ar face exceptie? Doar pentru ca sunt mici? Ei bine, in cele din urma, doamna cu pricina a tras concluzia ca eu refuzam de rusine. N-am prea inteles eu bine in ce consta rusinea, sau fata de ce o manifestam. Cert e ca ea a ramas cu impresia ei, iar eu cu alegerile mele de care am fost mereu perfect multumita.
Cum zicea Samantha intr-un episod din Sex and the City: "I love you very much, but I love myself more."
Asa incat, daca celalalt nu te respecta, poate ca ar fi mai bine sa te respecti tu intai pe tine.
Sentimentul de vinovatie
Oameni cu pretentii
