Pe mine m-a pasionat muzica de cand ma stiu. Si m-a pasionat si actoria. Si scrisul. Dar aceste pasiuni nu aveau ca motor dorinta de a deveni celebra .Aceste pasiuni erau menite sa ma extraga lumii in care traiam intr-una imaginara, ferita de influenta raului care imi afecta psihicul in fiecare zi. Am avut perioade lungi din adolescenta mea cand ma inchideam in casa si scriam, scriam mult, aventuri politiste si din Vestul salbatic, eram eu insami personajul principal al unui roman la care tot scriam…scriam… fara sa bag de seama ca afara a venit primavara, fara sa remarc verdele crud, cantecul pasarelelor. O singura data imi amintesc ca veneam de la paine si m-am asezat pe banca din fata blocului si am zis din tot sufletul: ce zi frumoasa…
Pana la urma ce e o pasiune? La ce e buna ea daca te rapeste luminii zilei pentru o lume imaginara in care tu esti personajul principal, in care tu esti victoriosul erou ? La ce e buna daca lasa viata sa treaca pe langa tine? Pentru ca trece pe langa tine daca nu constientizezi ca nu traiesti de doua ori. Trece pe langa tine daca nu … traiesti. Trece pe langa tine daca nu … iubesti.
M-am intalnit nu de mult cu un prieten care imi povestea despre pasiunea lui. Si in momentul in care vorbea despre asta, imi dadeam seama ca e ceea ce il face sa iubeasca viata. Ca avea nevoie de aceasta pasiune pentru a se extrage lumii in care traia, pentru a-si hrani sufletul cu ceva care sa-l salveze de rutina zilnica. Apoi ne-am plimbat pe malul marii , eu cu pasiunea mea in spate, el cu pasiunea lui pe doua roti.
Fiecare eram campioni in pasiunea noastra, dar aceste pasiuni ne impiedicau sa ne plimbam, tinandu-ne de mana…
foto: Simona Andrei
Imi doresc...sa imi doresc ceva!
Minciuna
