Seara se lasa iar noi cantam piese folk mai mult sau mai putin cunoscute, cu textele gasite pe net atunci cand nu stiam textul – sau chiar daca îl stiam, îl aveam in fata ca sa fim sigure ca nu stalcim nimic. Era racoare dar mult prea frumos totul ca sa ne treaca macar vreun gand sa intram la caldura. O asteptam si pe Anca (Spanu) – a promis ca vine – deci vine sigur. E presiunea mare la job, cel mai adesea pur si simplu nu mai are energie si pentru o intalnire cu noi – dar acum vine pentru ca e un refresh nepretuit pentru ea sa cantam impreuna.
Alexandra (Penciu) e in casa, la televizor e Vocea Romaniei deci e absent perfect motivat. Eu, Roxana si Marlena povestim, cantam, Don Chivu a terminat cu jeraticul si se duce in casa. Se intoarce in gradina cu un platou – aha, se apuca sa faca pastrama! – se indreapta spre gratar in mars aproape ceremonios incat instantaneu imi vine sa cant marsul prezidential : garda de onoare va prezinta onorul! Rasete… aplauze, chuituri… Apoi se asterne iar linistea. Ce sa mai cantam?
Merge un Alifantis. Roxana gaseste textul “Umbrei” si incepem sa cantam. Amadoua il stim pe dinafara de fapt si cred ca … amandoua avem aceeasi nevoie sa il cantam. Emotia puternica se ridica in aer si ca de obicei- cand mai cant aceasta piesa pentru cei 4 mushketari - fac un efort extrem sa nu plang. Mi-ar prinde tare bine un plans strasnic dar aleg sa lupt cu lacrima. Nu vreau sa le fac pofta. Toate suntem niste luptatoare. “… and super girls don’t cry ”.
"Ploaia in luna lui Marte" urmeaza aproape firesc. Imi amintesc anul cand am auzit-o prima data cantata de un bucurestean. Daca nu ma indragosteam de ochii lui albastri nu as fi compus niciodata "Descantec de ploaie" pe versuri de Ana Blandiana. Ce noroc sa fi avut un exemplu in "Ploaia in luna lui Marte" cu pasajul recitat. "Descantec de ploaie", o poezie atat de lunga, mi s-a parut imposibil de pus pe muzica – dar m-am scos cu pasajele recitate. Ma intreb adesea cui ii sunt mai datoare ? Lui Alifantis? Sau acelor ochi albastri?...
Pastrama e gata si odata cu ea isi anunta si Anca sosirea la poarta. Marlena sare s-o aduca in gradina. Hotaram spontan sa îi cantam si ei marsul prezidential cand vine. Zis si facut! Rasete… aplauze… fotografii… (le respect dorinta si nu le postez pe net, sunt doar amintirile noastre) Doamna Chivu tranteste mamaliguta, don Chivu aduce pastrama … ne asezam la masa. Dumnezeule, ce bunatate… Pastrama e cu adevarat o delicatesa romaneasca de inalta clasa.
Frigul se inteteste – dar tot nu ne înduram sa intram in casa. Cu doua- trei paturi se rezolva imediat confortul termic. Continuam seara cu Alifantis in suflet, povestim, glumim… E tare bine sa fim din nou impreuna.
Credeti in coincidente? Eu nu. Zilele trecute cine credeti ca ma suna? Nicu Alifantis in persoana!!! Mare bucurie, într-adevar sa-i aud vocea la telefon dupa cum ma bucur cand primesc si de la el – mereu, fara exceptie – un mesaj de Sf Maria. Ma suna sa ma invite sa cant de Craciun in Bucuresti. Cum sa nu, ce onoare!
Fireste ca trebuie sa-mi informez prietenii muschetari. Roxana e in delir. “Sa-i spui ca-l iubesc, auzi? Dintotdeauna si pentru totdeauna!!!” “Îi spun, cum sa nu-i spun?!!”
In prima zi din noiembrie i-am ascultat din nou "Ploaia in luna lui Marte" - interpretata de el personal. E frumoasa si interpretarea Paulei Selling dar imi place mie mai mult varianta cantata de autor insusi. Si m-am intrebat din nou: cui trebuie sa-I multumesc ca am compus "Descantec de ploaie"? Lui Alifantis? Sau bucuresteanului cu acei “killing blue eyes”…
Sinbad - the legendary saylor
Understanding the suicidal temptation
