Nu m-am comparat niciodata cu inaintasii mei. Le-am cantat cu respect in deschidere, convinsa fiind ca ma voi bucura de acelasi respect de cei care vor veni dupa mine. Si cand colo, ce sa vezi? Nici urma de respect pentru premiile mele.
Cum sa mai lupti pentru niste indivizi care iti calca un premiu de Excelenta Artistica in picioare – castigat in lupta dreapta cu toti artistii compozitori ai Romaniei?
Nu e simplu sa vrei sa-ti mai doresti pur si simplu…ceva. Sa vrei sa te rogi…si sa nu stii pentru ce. Imi doresc din toata inima sa-mi mai doresc ceva. Fireste ca ma bucur ca sunt sanatoasa, ca familia mea e din nou bine, ca nu mai sunt probleme grave la orizont, dar pentru mine ca om si artist … nu-mi mai doresc nimic. Pentru ca nu mai cred in nimic.
Nu mai am chef de nimic. Nici sa repet, nici macar sa ascult muzica nu mai am chef pentru ca orice text, dupa tot ce am trait pana acum mi se pare pur si simplu cretin. Nu mai are nici o baza solida careia sa-i dau dreptate. Si atunci cum sa mai asculti muzica? Poate doar marea muzica, marii compozitori care descopereau marile adevaruri. Muzica din zilele noastre pur si simplu ma lasa rece. Mai ales in conditiile in care insasi idea de iubire a grav pusa sub semnul intrebarii.
Primul meu prieten reapare in viata mea si descoper cu ciuda ca nu mai crede in Dumnezeu ci doar in niste idei stupide, sustinute ce-i drept cu o logica impecabila, dar care sunt evident rezultatul crizei varstei de mijloc.
Sunt obosita, Doamne. Te rog din inima sa ma ierti dar imi doresc sa mai cred in Tine din toata inima…
foto: Simona Andrei
Folk You - impacare? ...
Pasiune
