Dar apoi intalnim oameni deosebiti care stiu clar ca aceasta regula e relativa. Ce folos sa te adresezi cu dumneavoastra – daca in adancul inimii tale nu ai nici un dram de respect pentru persoana careia te adresezi?
Prima persoana care mi-a cerut sa nu-i mai spun dumneavoastra, sa-i spun pe nume a fost … o profesoara. Profesoara mea de engleza din liceu care mi-a deschis usa catre clubul de turism montan Albatros Galati in clasa a IX-a. Mi-a deschis usa unei lumi nebanuit de frumoase … dar mi-a fost absolut imposibil sa-i zic pur si simplu … Tutza! Ma straduiam sa ii vorbesc astfel incat sa nu trebuiasca sa-i zic pe nume, sa fiu prietenoasa, apropiata, familiara … dar nu puteam in ruptul capului sa-i zic “Tu” … sau “Tutza”. Si de cate ori ii spuneam accidental dumneavoastra – observam o sclipire de tristete in ochii ei…
Mai tarziu am intalnit un alt om, un urias : Andrei Partos. Si el mi-a cerut acelasi lucru, sa-i spun pe nume. Nu a intervenit niciodata in cariera mea -cum au banuit unii, a observat ca un arbitru absolut impartial toate razboaiele duse si castigate de-a lungul anilor – iar invitatia in emisiunea lui a fost o premiere uriasa pentru toata activitatea dusa pana in acel moment. M-a invitat in emisiunea "Psihologul muzical", mi-a vorbit despre cat de mult isi dorea o varianta in limba romana romana a imnului de atunci Friday Night … Dar cel mai bine imi amintesc o convorbire la telefon in care i-am zis , normal, dumneavoastra – iar reactia lui a fost profund revoltata –“ Maria, ce inseamna asta? Ne cunoastem de atat timp … nu imi mai spune dumneavoastra…” Ca si cu profesoara mea m-am straduit sa ii vorbesc cat mai prieteneste , cat mai familiar … dar faceam eforturi sa nu trebuiasca sa il chem pe nume sau sa ii spun tu. Pur si simplu nu puteam, mi se parea o infractiune, mi se parea ca un trasnet divin ma va face bucatele daca as comite aceasta impietate.
Am stat mult pe ganduri in privinta acestui aspect . Este oare chiar un semn de inapoiere sa zic cuiva dumneavoastra? Fireste ca nu. Daca ei doresc sa le spun pe nume – inseamna ca ma apreciaza si m-au premiat , introducandu-ma in cercul lor de prieteni. Faptul ca imi e greu sa le spun pe nume e semn al respectului pe care il am adanc incrustat in suflet dar daca ei vor sa le spun pe nume, trebuie sa fac acest efort si sa le fac pe plac. Adevarul e ca e super ciudat ca un prieten sa iti spuna dumneavoastra. Am hotarat atunci simplu: sa spun pe nume celor care ma considera o prietena si “dumneavoastra” celor care ma tin inca la distanta cu regula de piatra a societatii in care traim.
Mai tarziu insa am cunoscut o alta persoana. Mi s-a facut cunostinta cu ea de catre o prietena fotografa – iar persoana respectiva, la vederea mea, a reactionat viu, exuberant : “Aaaa, dar noi ne stim de muuuult, cum sa nu?... Salut, Maria, ce mai faci?” (Mi-a spus pe nume , mi-a vorbit de parca fusesem prietene ani de zile dar eu tocmai suferisem un accident de pe urma caruia ma imbolnavisem de amnezie cronica. Pe cuvantul meu ca nu o intalnisem in viata mea , sau poate o intalnisem dar nu imi aminteam de ea in ruptul capului. Dar nu era prima oara cand mi se intampla sa fiu recunoscuta si eu sa nu imi amintesc unde ne-am intalnit.) S-a creat atunci o imprietenire pe loc, am devenit trei prietene puse pe fapte mari – si eram un om fericit.
Iata insa ca … dupa o perioada de cateva luni, timp in care cele doua prietene mai colaborasera la alte proiecte – ne intalnim din nou sa povestim despre un potential nou proiect. Povestim, radem, glumim cand, dupa vreo jumatate de ora de povesti … prietena fotografa se adreseaza celei de-a treia persoane,( “prietena” care ma intampinase prima oara cu aerul ca ma cunoaste de cand lumea si pamantul !)… cu DUMNEAVOASTRA!
A fost ca un trasnet cazut peste mine. Ce naiba se intampla?! Mi se pare mie sau prietena fotografa a ridicat-o brusc pe un mausoleum cu acest “dumneavoastra” . Parea ori o gluma buna, ori o gluma urias de proasta. Oricum, o gluma!
Am hotarat sa nu iau atitudine, sa ma prefac ca nu am remarcat schimbarea si sa studiez ce naiba se intampla. Era adevarat. Aceste doua persone isi spuneau dumneavoastra. Reciproc. Deci eu ar fi trebuit sa incep si eu sa ii spun dumneavoastra acestei persoane… parea ca eu sunt cea mai prost crescuta peroana din lume pentru simplul motiv ca in tot acest timp i-am spus acestei straine pe nume. Parea ca prietena fotografa incearca sa spele proasta mea educatie si sa-i vorbeasca cu dumneavoastra acestei individe brusc “importante” care astepta probabil momentul in care sa rosesc si, cu inima plina de vinovatie, umilinta si dorinta de a-mi fi iertata obraznicia nemasurata - sa incep si eu sa-i vorbesc politicos, cu dumneavoastra.
Nu i-am spus dumneavoastra. M-am retras pur si simplu din viata lor. Pentru ca am fost martora celui mai penibil mod de a-ti castiga dreptul de a ti se spune “dumneavoastra”.
Pittbull vs ...pechinez
Love or attraction?
