"Numele meu este Fantoma si sunt un personaj din viata copiilor, in special din viata lor interioara in care se petrec tot felul de trairi aduse din lumea exterioara. Sunt un personaj imaginar si am hotarat sa stau de vorba cu voi parintii in aceste randuri, pentru a ma cunoaste putin mai bine, pentru ca poate v-ati intalnit deja cu mine sau va veti intalni.
Exista in copilaria mica o intreaga lumea de poveste in care copilul isi transpune propria realitate modificand-o pe intelesul sau. Astfel camera poate fi un taram fermecat, patul un automobil traznet sau papusa cea mai buna prietena. Cu zane, spiridusi, cai inaripati si ibrice vorbitoare.
Eu insa snt un personaj inspaimantator pentru ca terorizez copilul prin simpla vehiculare a numelui meu. Nimeni nu stie daca exist in realitate sau cum arat. Copiii ma vad ca fiind urata, neagra, ca un monstru sau invizibila. Pot intra fara sa ma auda nimeni si pot umbla prin casa. Ma pot ascunde in pat sau in dulap. Si de obicei fac asta noaptea.
Se tem foarte tare de mine. Incearca sa se apere dormind cu lumina aprinsa, dormind in pat cu mama, dormind numai la perete, verificand camera inainte de culcare, incercand sa caute sa afle daca exist si cum pot scapa de mine.
Parintii le explica adesea ca nu exista fantome, ca ele apartin filmelor sau desenelor animate si ca in casa sau in camera nu poate intra nimeni. Pentru ca usa si fereastra este inchisa. Si pentru ca mami si tati sunt acasa.
Dar ei nu cred asta. Si stiti de ce? Am sa va spun un secret. Pentru ca temerile lor, spaima, frica, groaza nu au nevoie de cheie sau de geam pentru a intra. Ele sunt deja inlauntrul lor. Si pot navali oricand peste ei. In special cand sunt singuri. Si se simt neprotejati si vulnerabili in fata acestor sentimente infricosatoare.
Pentru ca fantomele nu sunt din afara lor, ci sunt dinlauntrul lor. Sunt o figura simbolica a ceea ce exista deja in ei si este de neinteles, de nesuportat, de netolerat. Ele sunt angoasa lor. Pentru ca nu pot vorbi despre ele decat daca le transforma in personaje terifiante pe care le pot prezenta adultilor ca atare, le pot desena, le pot striga.
Dar in care adultii nu cred adesea. Pentru ca toate emotiile si trairile sunt vagi si confuze si ele au nevoie sa capete o forma. Iar eu sunt adesea cea mai folosita alegere.
Fantoma. F de la frica, A de la angoasa, N de la neputinta, T de la tensiune, O de la oroare, M de la mare si A din nou de la angoasa. Sunt mare si incarcata de angoasa. In fata mea le e frica, simt oroare si tensiune, se simt neputincioasi.
Si va mai spun un secret. Stiti cum se pot apara de mine? Dezvaluind secretul meu. Vorbind despre mine, despre cum se simt in preajma mea, despre cine sunt eu pentru ei, cum am ajuns sa ii cunosc si ce le aminteste prezenta mea.
Cam asta am vrut eu sa va povestesc.Acum ma stiti daca voi veni ca un musafir nepoftit in vizita la voi. Si poate vom mai sta de vorba atunci!
Cu stima,
Fantoma"
Copilul care tace
In ce limba vorbim?
