Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, diva de la Monaco a mărturisit că nu i-a fost deloc ușor să se mute într-o țară străină, unde nu era familiarizată cu limba și nu avea familia și prietenii aproape. Cu timpul, însă, a reușit să-și construiască propria comunitate și să lege relații de prietenie bazate pe respect reciproc.
Vedeta s-a implicat activ în diverse activități comunitare și acțiuni caritabile, prin care și-a arătat respectul față de țara pe care a ales-o drept a doua casă.
„Să te muți într-o altă țară, să trăiești într-o altă limbă, să nu-ți ai familia și prietenii aproape și, la început, să fii invizibil pentru toată lumea reprezintă o provocare pentru… oricine.
M-am mutat din România în Monaco în urmă cu 17 ani. Mi-am construit aici o viață pentru mine și fiul meu, dar, cel mai important, mi-am creat propria comunitate. Am participat mai puțin la evenimentele mondene și mai mult la activități comunitare, acțiuni caritabile și tot ceea ce reprezenta felul meu de a fi, de a trăi și de a-mi arăta respectul față de noul loc pe care îl numesc Acasă, față de țara în care am ales să trăiesc”, a scris Mihaela Rădulescu pe Instagram, potrivit Click.ro.
Mihaela Rădulescu a vorbit și despre relațiile de prietenie pe care le-a construit de-a lungul anilor. Vedeta a subliniat că nu a încercat să forțeze nicio apropiere, ci a lăsat lucrurile să se întâmple firesc, punând preț pe respectul reciproc și pe implicarea în comunitatea din care face parte.
„Nu am forțat nicio prietenie și nicio legătură. Le-am construit în mod firesc, atunci când respectul era reciproc. Sunt mândră că astăzi fac parte dintr-o comunitate foarte activă, formată din prieteni din întreaga lume, alături de care încercăm să facem această lume un loc mai bun. Poate că unora li se pare… siropos, dar am învățat de mult timp să ignor zgomotul celor care nu fac nimic și… să-mi continui drumul în direcția potrivită.
Morala poveștii: prețuiește-ți prietenii adevărați, arată respect și dragoste față de comunitatea ta, implică-te activ în viața ei, ține capul sus și bucură-te de călătorie!”
























