E ciudat cum lucruri care ne placeau mai multdecat orice pe lume devin complet neinteresante odata ce ne-am obisnuit cu ele. Si modificarea asta intervine in ceea ce priveste chiar si lucrurile cele mai importante din viata noastra. Priveste chiar si persoanele... Dar nu o sa scriu acum despre dramatismul relatiilor interumane.
Eu ador pisicile. Am un motan foarte nostim si care - comanda speciala - e mut. Sopteste el ceva, dar daca nu l-ai vedea, nu ti-ai da seama ca auzi o pisica. E adorabil si incredibil de pufos, moale si placut la atingere. Mi l-am dorit foarte mult pana sa-l primesc in dar, acum doi ani. De obicei, cand sunt acasa nu ma pot dezlipi de el. Si placerea pe care o aveam la inceput cand il mangaiam sau ma jucam cu el s-a diminuat simtitor...
Asa ca m-am decis. Nu-l mai ating pe Minuit. Vorbim in continuare (chiar daca el e un pisoi mut), il hranesc, dar nu-l mai ating. Asta dureaza deja de vreo doua saptamani. Nu stiu cat o sa mai tina, nu mi-am propus un termen. Voi vedea cum evoluam...
Cert e ca relatia dintre noi e deja mult mai interesanta. E incrdedibil cum, eliminand un automatism, observ dintr-o data o multime de lucruri noi; si la el si la mine. Si abia astept sa vad ce ma va determina sa il ating din nou, si cand anume o sa se intample asta.
E o experienta buna si m-am decis sa declar razboi si altor automatisme, intepeneli si fixatii din viata mea. Slava domnului, am de unde alege...
Cred ca toti avem.
Te iubesc!
Libertate in doze mici
