Exista oameni care nu simt nimic in sufletele lor. Pare incredibil, dar ei nu au niciodata trairi profunde - in niciun caz legate de altceva in afara de sine. La ei totul este o spoiala kitsch-os colorata, care straluceste brutal, obligandu-te sa iti intorci privirea daca ai putina sensibilitate.
Desigur, exista si oameni care nu au sensibilitatea necesara, si se indreapta catre acesti stralucitori gaunosi, asa cum navalesc moliile pe o lampa! Si bineinteles ca se ard.
Unii o merita. Altii saracii de ei sunt numai niste copii naivi, indiferent de varsta, care se lasa pacaliti, vrajiti, amagiti. Si ce poate fi mai dureros decat dezamagirea pe care o simte un copil credul? Un prichindel cu sufletul lui deschis catre viata care il pacaleste ranjind in spatele unei masti frumos colorate, care nu este niciodata ceea ce pare a fi.
Se da o lupta. O lupta intre cei care si-au pastrat lumina in suflet si cei care isi mascheaza bezna sufletului cu un spectacol schizofrenoid de straluciri de prost gust. De fapt nu e chiar o lupta, pentru ca nu e neaparat vorba de o intentie a confruntarii. Iar cei goi pe dinauntru oricum au pierdut deja tot ce era mai pretios... Dar este un joc de categorii puse fata in fata. Si se joaca pe sperantele, pe asteptarile si pe visurile altora - ca miza.
Si pentru ca nu ne putem sustrage acestui joc, si pentru ca suntem rand pe rand si jucatori, si observatori, si miza... nu ne ramane decat sa ne gasim in noi insine autenticitatea. Busola e in noi si trebuie sa o folosim daca nu vrem ca visele sa ni se transforme in cosmaruri; daca nu vrem sa ne trezim rataciti in propria viata, printre acesti straini pustii.
Printre straini
"Cool Hand Luke" vs. cool shivers down my spine
Articolul următor
Oficial sau nu
