Cea mai lispita de sens sintagma din lumea asta este minunatul, magicul si mult asteptatul "te iubesc". De fapt complet neinsemnatul "te iubesc". Sunt vorbe, atat. Poate cele mai lipsite de sens din cate exista. Adevarate si vii extrem de rar; si complet lipsite de continut, in tot restul timpului. Daca spun "hai sa mancam un mar" - asta e ceva mult mai adevarat ca intentie, si in consecinta, mult mai valoros. Si daca vreau sa-mi impart marul cu cineva, si numai cu cineva anume, cuvintele alea rasunatoare de goliciune prind conturul si greutatea unui mar. Si un mar e mult mai mult decat nimic.
M-am bucurat si eu ca un copil de jucaria asta teribila a sonoritatii lui "te iubesc" gol pe dinauntru. Dar naivitatea, de la o varsta incepe sa se numeasca prostie. Si se plateste. Si oricat de dulce ar fi incantarea noastra copilareasca, trebuie sa ne amintim ca, la urma urmei, fiecare dintre noi folosim cel mai des complet lipsit de sens cuvintele astea si doar rareori, atunci cand ne vine cel mai greu sa le spunem, vorbele chiar inseamna ceva. In plus, cu cat suntem noi mai sinceri, capcana e mai adanca - pentru ca avem tendinta stupida si complet nejustificata sa ii conideram sinceri si pe altii.
Mi-e greu sa ma gandesc la niste cuvinte mai lipsite, voit su nu, de sensul lor asteptat. Nici nu cred ca exista. Mai ales nu exista cuvinte care sa isi revendice asa de nejustificat o valoare de care sunt, in fapt, atat de departe aproape tot timpul.
Te iubesc - trebuie sa fie o concluzie a faptelor cuiva, un rezultat si nu o afirmatie. Dar de cele mai multe ori e doar un slogan publicitar care anunta ceva ce nu mai vine niciodata.
Sensul lui "te iubesc" trebuie cautat in ceva viu, in ceea ce se intampla secunda de secunda, daca nu vrem sa cumparam un ambalaj gol, vrajiti de reclama zgomotoasa.
Nu inteleg parada sentimentelor. Pentru mine, declaratiile sunt placute, dar merele au trecut indiscutabil pe primul loc.
Te iubesc!
Oficial sau nu
Articolul următor
Abstinenta
