2 ani de vacanta

Stiu. Va vine in minte celebra carte a lui Jules Verne. Copii care, plecand in vacanta, ramaneau prinsi pe o insula unde naufragiasera, timp de 2 ani.
 
Si ce legatura are asta cu piticii si mamicile? Ma refer la concediul de maternitate si la perioada alocata exclusiv cresterii copilului, asa numitul postnatal.
 
Sarcina si nasterea aduc in centrul atentiei preocuparilor noastre bebelusul si tot ceea ce are si va avea legatura cu el: camera, hainute, analize, lapte, carucior etc. Incet, incet toata viata noastra se desprinde de ceea ce constituia nucleul ei anterior si capata un nou centru: copilul.
 
Insa dupa primele luni, care sunt pe de o parte pline de bucurii si trairi speciale legate de sentimentul matern, pe de alta parte extrem de obositoare, solicitante si tensionante, mamicile incep sa duca dorul vietii de dinainte. Activitati, prieteni, iesiri sau vizite banale, o cafea sau o pizza cu colega, un coafor sau o cosmetica.
 
Toate depind acum de programul copilului. Bebelusul este dependent de mama sa. Si in egala mama sa de el. Si de casa. Iata deci este casa un fel de insula naufragiului? Este mama in vacanta doi ani, insa o vacanta fortata adesea de context?
 
Nu au raspunsuri dinainte anticipate aceste intrebari. Ma intreb alaturi de voi. Cei doi ani de vacanta aduc adesea schimbari:

Instalarea unei stari depresive care apare in urma sentimentului mamei ca "a ramas in urma" si ca nu se va putea readapta cu usurinta.

Renuntarea la activitatea sau jobul dinainte de nastere si incercarea de a o lua de la capat.Scaderea activismului si instalarea unei stari de inertie sau de apatie.

Deteriorarea imaginii corporale, prin aparitia unui dezinteres fata de propria persoana, care ocupa acum un rol secundar.

Implinirea sentimentului matern aduce iata in mod paradoxal si o devalorizare a celorlalte roluri ale mamei prin excluderea ei sociala si prin invitatia lansata catre ea de a fi in "vacanta". O mamica ne povesteste o amintire din aceasta vacanta: "ma uitam pe geam si afara era urat.

Ploua. Era o zi de toamna. Simteam ca nu am mai iesit de mult din casa si ii indiviam pe oamenii ce treceau pe strada. Imi doream sa ma plimb. Sa merg pur si simplu pe strada. Libera. Cateva minute.

Sa fiu din nou in drum spre serviciu. Sa ma intalnesc cu oameni si sa discut lucruri banale".
 
Doi ani de vacanta… doi ani impreuna cu copilul. Si apoi incercarea lor de a reveni de pe insula. Mama din nou la munca, iar copilul pe noul drum ce i se deschide alaturi de ceilalti.