Vreau sa fiu mare!

Sigur ca activitatea de baza a copilului este joaca. Cel mic isi constituie universul prin joaca si jocul este cel care ii aduce satisfactii, descoperiri si curiozitati.

Insa intrebarea pe care mi-o pun impreuna cu voi este "copilul are responsabilitati?" si, daca hotaram sa raspundem afirmativ, care sunt acelea?

Perceptiile sunt diferite, de la familie la familie. Copii care sunt crescuti extrem de protectiv, in ideea de a cunoaste cat mai tarziu grijile sau responsabilitatile, copii rasfatati, pentru a avea ceea ce nu au avut parintii lor, copii inchisi in "clopotul de sticla" unde totul e ca de poveste, copii greu de dezlipit de parinti si copii "bebelus" la varste mari.

Ma refer de fapt la autonomie si dependenta. Relatia cu copilul presupune in egala masura posibilitatea de a se simti iubit si protejat, dar si aceea de a-si dezvolta autonomia in raport cu cerintele mediului in care traieste: acasa, la gradinita, la scoala etc.

Asumarea unor responsabilitati in concordanta cu varsta asigura copilului motivatia pentru a invata sa se descurce singur, pentru a se adapta la situatii noi si pentru a gasi solutii unor situatii dificile.

A se imbraca singur, a-si face ordine, a avea anumite lucruri de facut, a ajuta la treburi sunt pasi importanti in dezvoltarea lui.

Daca privim la generatia actuala constatam ca din punct de vedere al autonomiei copilului exista tendinta unui regres. De la "copilul cu cheia de gat" care se descurca de unul singur, se imbraca, isi punea sa manance, se juca, avea grija de casa pana veneau mami si tati, invata de mic sa recunoasca strainii si pericolul, sa faca mici cumparaturi, ajungem la "copilul cu adultul de gat", adica cel care isi petrece tot timpul in compania unui adult care are grija de el si implicit de tot ceea ce ii revine lui de facut.

"Ce cauti in bucatarie? Ne e treaba ta."

"Lasa ca o sa faci cand o sa fii mare, acum esti prea mic."

"Nu vezi ca nu stii, lasa-ma pe mine."

"Hai las-o pe mami sa te ajute ca tu esti prea mititel si nu poti singur".

Toate aceste fraze reduc disponibilitatea copilului in a mai dori sa ne ajute, sa se implice alaturi de noi in anumite activitati, il determina nu se mai preocupe sa reuseasca, sa ceara mereu ajutorul si sa astepte de la ceilalti.

Sa-i dam voie copilului sa fie din cand mare sau macar sa incerce!