Actorul britanic, în vârstă de 51 de ani, a venit însoțit de soția lui la Tribunalul Penal din Southwark.
Boxa dedicată reprezentanților presei a fost plină în prima zi a procesului lui Russell Brand, care este urmărit de milioane de persoane pe YouTube, X și Instagram, unde acesta exprimă frecvent opiniile sale anti-sistem și teorii ale conspirației.
Audierile urmează să înceapă miercuri în acest proces ce ar trebui să dureze până pe 11 decembrie.
Russell Brand, fostul soț al cântăreței americane Katy Perry, a negat toate acuzațiile formulate împotriva sa, inclusiv trei capete de acuzare pentru viol, trei pentru agresiune sexuală și unul pentru atentat la pudoare.
O femeie îl acuză de viol într-o cameră de hotel, în perioada în care reclamanta participa la o conferință a Partidului Laburist în orașul Bournemouth.
O altă femeie, angajată în industria de televiziune, îl acuză pe actor că a agresat-o sexual și a violat-o într-o toaletă.
Russell Brand, care locuiește în statul american Florida, beneficiază de regimul de libertate pe cauțiune.
Născut în 1975 într-o familie cu origini modeste din Essex, la est de Londra, Russell Brand și-a început cariera lucrând ca actor de stand-up încă din adolescență.
A devenit cunoscut printr-un stil de umor provocator și adeseori obscen, înainte de a se impune ca un actor celebru de film și televiziune și, apoi, ca un guru anti-sistem, promotor al teoriilor conspirației, fiind urmărit de milioane de persoane pe platformele online.
A prezentat o emisiune la postul Radio 2 al BBC între 2006 și 2008, însă a părăsit emisiunea după ce a lăsat un mesaj vocal cu conținut sexual explicit unui actor, referitor la nepoata acestuia.
























