Putem trai fara pedeapsa?

Ne izbim inca de foarte devreme in viata de notiunea de pedeapsa. Fiecare o intelege in felul lui, o accepta, sau respecta interdictiile tocmai pentru a nu o ajunge la ea. Depinde foarte mult de maniera in care parintii tin sa o aplice si, fireste, de individ luat separat, cum o “digera”. Se spune ca nu conteaza in viata ce ti se intampla, ci cum reactionezi la ce ti se intampla. Un copil plange atunci cand este pedepsit, altul ramane tacut, altul fuge, altul repeta fapta pentru a mai primi, iar si iar, aceeasi pedeapsa, sau una si mai drastica.

La polul opus pedepsei ar putea fi indiferenta. Iar ea actioneaza uneori chiar mai drastic si are urmari mai grave. S-au facut mai multe studii referitoare la pedeapsa; cum este ea aplicata si inteleasa; cum se reactioneaza la diferite pedepse. Un exemplu ar fi cu cele trei grupuri de elevi: unul a fost sustinut si incurajat, unul a fost mereu criticat iar cel de-al treilea a fost tratat cu indiferenta. Concluzia studiului a fost ca, din cele trei grupuri, scorurile cele mai mici au fost obtinute de grupul tratat cu indiferenta. Iata ca, tindem sa acceptam mai degraba pedeapsa decat sa fim dati de o parte, uitati, ignorati. Ciudat, nu-i asa?

Exista un studiu similar cu trei boluri de orez: unul tratat cu atentie si ingrijire, unul neglijat complet si cel de-al treilea “abuzat”. Rezultatul a fost acelasi: bolul de orez neglijat a fost cel care nu a dat nici un fel de rod. Iata ca, nici noi si nici plantele se pare, nu putem sa acceptam a fi ignorati. Preferam pedeapsa indiferentei.

Constienti fiind de acest lucru, ar fi bine sa ne gandim putin inainte de a aplica pedepse celorlalti. Fie ca este vorba de copii, de membrii familiei, prieteni, colegi de serviciu s.a.m.d.

Realitatea e ca, odata ce tu ai fost crescut cu pedeapsa, e greu sa te lepezi de ea. Copiii carora li s-au aplicat pedepse in copilarie, vor tinde in viata matura sa faca la fel. Nu e doar un gest compensatoriu. E ceva ce ai invatat, cumva pe pielea ta, ca poate avea rezultat in unele cazuri. Felul in care o faci ulterior, depinde doar de tine.

Pentru a putea incerca sa ne imaginam ce trauma poate reprezenta pentru un copil o “simpla” pedeapsa, incercati sa va aduceti aminte de propria voastra copilarie; de momentul in care ati resimtit pe propria piele, cea mai “aspra” pedeapsa. Aspra, in acceptiunea voastra, desigur. Pentru ca, din nefericire, o simpla admonestare din partea cuiva poate parea abominabila, de nesuportat. Conteaza foarte mult contextul, felul in care este facuta, motivul…

Dintre toate tipurile de pedepse, the silent treatment pare sa fie cea mai dura si mai greu de acceptat. Sa nu ti se vorbeasca, sa fi ignorata pentru ca ai facut o greseala, ceva rau, e foarte greu de inteles. Uneori preferi sa primesti pedeapsa, ajungi sa ti-o doresti, numai sa se termine cu linistea si indiferenta asta. Nu intelegi de ce ai fost exclusa, data la o parte. Stii ca ai gresit. Si ca nu ai vrut sa se intample asta. Te gandesti ca nu a fost totusi atat de grav sau ireparabil. Si, cu toate astea, esti ca si invizibila. In alte ocazii, te-ar bucura si ai profita de o astfel de pozitie. Dar nu acum. Nu in situatia asta. Iti vine sa urli, de disperare: “Sunt si eu aici!”. Dar continui sa fi trecuta cu vederea.

Daca o astfel de pedeapsa continua prea mult, se poate ajunge la situatii incontolabile si regretabile. Iata cum, intr-un fel sau altul, totul se reduce in cele din urma la control. Pentru ca despre asta este vorba intr-un final: de a-l controla pe celalalt. Nu face ca tine, cum vrei tu, atunci plateste!