Renegocierea limitelor

Atunci cand intri pe un teren de sport, cunosti deja ce reprezinta fiecare marcaj, de unde pana unde te poti desfasura, care sunt regulile jocului. La fel se intampla si atunci cand te asezi la volanul unei masini, dupa ce ai luat permisul de conducere. Stii deja ce reprezinta fiecare semn de circulatie, pe ce parte a drumului se merge cu masina si, de asemenea, in ambele cazuri, stii ce se intampla daca incalci aceste limite si reguli. Daca o faci, iti asumi responsabilitatea si esti dispus sa primesti pedeapsa aferenta.

Nu la fel de simplu se petrec lucrurile in cadrul unei relatii. Asta pentru ca, fiecare individ in parte, isi auto-stabileste propriile limite, pe care le cunoaste doar el. Pentru a le afla tu, cel care intri in legatura cu celalalt, ai nevoie de mult bun simt, un ochi atent si deschis observatiei, ceva diplomatie si chiar curaj.

Doar prin incercare si eroare poti afla “locurile” in care ti se permite sa mergi sau nu. Daca la inceputul relatiei intarzii la o intalnire iar celalalt se manifesta in mod foarte neplacut, pe viitor vei stii ca intarziatul nu e unul din lucrurile usor de acceptat de catre celalalt. Daca la prima neintelegere iti pierzi cumpatul si ridici tonul, iar celalalt se va retrage, te va ocoli sau chiar va anula relatia cu tine, iti vei da seama ca ai mers mult prea departe, pe un teritoriu iar neacceptat de celalalt.

Ce se intampla insa atunci cand tu, ca femeie, accepti la inceputul relatiei lucruri care de fapt de deranjeaza? Il lasi sa se poarte urat cu tine, sa te jigneasca, sa te neglijeze, sa nu iti fie de ajutor cu nimic in gospodarie? Ei bine, cu totii suntem inclinati catre facil, eventual chiar lenevie. Daca ne-a fost acceptat ceva ce stim ca nu e placut, dar pe care noi il facem cu usurinta, atunci vom lua lucrurile de bune si vom considera ca e ok sa continuam cu acel comportament.

Femeia e foarte darnica la inceputul relatiei cu un barbat. E dispusa sa treaca cu vederea multe celui de care s-a indragostit. Dupa ce relatia inainteaza, se sedimenteaza, cei doi ajung sa locuiasca impreuna si sa intemeieze un cuplu sau o familie, ea ar vrea sa isi “retraga” aceste “favoruri”. Dar nu pare sa mai poata face asta.

Adica, daca la inceput a fost incantata sa se ofere “voluntara” in a face curatenie in casa, cumparaturi, a avea grija de plati si chitante, de spalatul rufelor si al vaselor, gatit, etc., va veni o vreme in care isi va da seama ca si-a asumat prea mult. Ca toate astea o coplesesc si ca are nevoie de ajutorul si de implicarea lui. Aceasta atitudine, din start, are tenta pasiv-agresiva. Adica, la inceput ea cedeaza si ofera totul, dupa care, acumuland frustrare si oboseala, impune ajutorul celuilalt. Numai ca celalalt s-a obisnuit deja cu acest ritm, in care el nu are nevoie sa faca nimic. Ea e vrajitoarea cu bagheta, care face minuni in bucatarie, in baie, in toata casa. Daca pana acum nu a facut nimic, nu i s-a cerut participarea, ce s-a intamplat asa, “deodata”, de ea se arata atat de nemultumita si chiar agresiva?!? El va fi uimit, contrariat si prima reactie ii va fi cea de respingere. De aici o intreaga problema, care “nu stim de unde a aparut” si pe care nu vedem cum am mai putea-o rezolva.

Cu totii recunoastem acest comportament. Daca nu l-am adoptat noi, l-am observat la cei din jurul nostru. Vedem ca este defectuos, ca nu duce la nimic bun. Dar, odata intrati in hora, nu mai stim cum sa iesim.

Ei bine, cum spune un bun proverb romanesc: “Invatul are si dezvat.” Poti prin a incepe sa pui in cuvinte (neagresive) nemultumirile tale. Sa ii arati celuilalt ca ti-a gresit, s-a purtat urat cu tine, te-a neglijat sau te-a ranit. Verbalizarea duce la constientizarea faptului. Folositi-va de cuvintele pe care le-am inventat tocmai cu acest scop: de a ne comunica unii altora ce simtim, ce gandim, ce dorim…

Barbatii nu par dispusi la a discuta despre problemele din cuplu. Fireste, iese din calcul apelarea la un consilier de familie. Dar asta nu inseamna ca “batalia” e pierduta. Daca tu inca tii la relatie, la el, atunci vei gasi suficienta intelepciune pentru a va regasi unul pe celalalt.

Te-a ridiculizat in public, de fata cu prietenii comuni? Spune-i ca te-a deranjat lucrul asta, il consideri nepotrivit si roaga-l sa nu mai repete figura. “Sa stii ca m-a ranit faptul ca m-ai luat peste picior de fata cu toti prietenii nostri. Sunt convinsa ca nici tie nu ti-ar fi placut, daca situatia ar fi stat invers. As prefera ca pe viitor sa nu iti mai iei libertatea de a ma pune intr-o pozitie atat de inconfortabila fata de cunoscuti.”

A ridicat tonul la tine. “Inteleg ca esti foarte stresat din cauza noului proiect. Dar nu inteleg sa iti versi nervii pe mine. Nu ajungem nicaieri daca incepem sa tipam unul la celalalt. Si nici nu o sa rezolvi problemele de la serviciu in felul asta.”

Te-a lasat pe tine, iar, sa te ocupi de toate ale casei. “Mi-ar fi de mare ajutor ca, din cand in cand, sa ma ajuti cu cate ceva prin casa. Sunt unele lucruri care ma obosesc peste masura sau pe care nu le pot face singura.”

Te neglijeaza continuu si te “inseala” cu televizorul, computerul, telefonul sau prietenii lui. “Simt ca ne indepartam din ce in ce mai mult unul de celalalt. E suficient ca ne petrecem cea mai mare parte din zi la serviciu. Macar acasa am putea sa ne gasim putin timp, unul pentru celalalt.”

Si exemplele ar putea continua la nesfarsit.

Dupa ce ai acceptat si ai lasat de la tine, sa treaca multe neplacute, nu adopta comportamentul de victima. Nu iti foloseste la nimic sa lasi umerii in jos, sa devii depresiva si sa spui ca totul s-a sfarsit. Sau, si mai rau, sa devii agresiva, sa il acuzi si sa il critici in permanenta. Daca stai sa te gandesti bine, parte din vina iti apartine, asa ca depinde de tine sa dregi lucrurile. Da, la momentul respectiv nu ti s-a parut dificil sa te ocupi tu de tot; chiar o faceai cu placere. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Asa ca, pune-l si pe el la curent cu aceasta schimbare si, impreuna, vedeti cu ce poate contribui fiecare, pentru a va fi bine amandoura.