Inainte de ’89 parca mai intelegeam ca toate astea sa fie “pretentii de oameni fara minte”. Dar acum…nu mai inteleg nimic. Mi s-a intamplat de multe ori ca lumea sa se uite la mine ca la un extraterestru pentru ca ceream lucruri de bun simt care, de altfel, ar fi firesc sa vina de la sine. Dar se pare ca nu in lumea noastra, nu in zilele noastre. Si atunci cand?!?
Domnul Neagu Djuvara se plangea intr-un articol de barbatii care nu se barbieresc in fiecare zi si de scuipatii de pe strada. Chestia asta, tot de bun simt, cu dusul de dimineata, nu e ceva nou, care a venit odata cu apa calda curenta si bateriile moderne de la baie. Bunicul meu, pe vremuri, se spala la lighean, in fiecare dimineata, pana scartaia piele pe el. Si, chiar daca nu facea altceva decat sa trebaluiasca prin curte toata ziulica, tot se barbierea. Stia ca nu se duce nicaieri, ca nu il vede “nimeni”, dar asa “apucase” el, om crescut la tara, la curte, fara apa curenta si pretentii.
Imi spunea o prietena de-a mea din Elvetia, cum baietelul ei abia ajuns la varsta de scoala, si-a educat bunica din Romania. A vazut-o aruncand pur si simplu pe jos ambalajul de la o inghetata. Micutul i-a facut o teorie despre reciclare si produsele biodegradabile (hartia cu pricina nu se incadra, vezi bine!) de si curcile ar fi intrat in pamant de rusine. Cert e ca nu s-a lasat pana n-a pus-o sa ridice hartia si sa o arunce la cosul de gunoi. Uite ca mai invata si oul pe gaina! Ca mai exista o sansa…pe undeva prin Europa, ca pe la noi…
N-are rost sa facem o analiza a gestului de a arunca pe oriunde ce nu-ti mai face trebuinta. E clar ca daca ti se pare firesc sa faci asta, nu te-a invata nimeni, in acei 7 importanti primi ani din viata, de ce sa nu faci altfel. Si, daca n-ai invatat atunci, slabe sperante sa te mai invete cineva vreodata. Poate doar asa, de frica unei amenzi prea mari, care sa-ti destabilizeze bugetul de cateva ori…
Mizeria si nesimtirea umana are forme multiple si nebanuite. Poti doar sa visezi la o lume frumoasa si curata, cu bun simt si respect fata de celalalt. Realitatea insa e crunta si sumbra. Din nefericire, cu totii asteptam ca celalat sa faca primul pas, sa ia atitudine, sa schimbe ceva. Noi, luati fiecare in parte, ridicam din umeri, neputinciosi (zicem noi), indurand mai departe si, din nefericire, transmitand acelasi sentiment de neajutorare si copiilor nostri.
- “O societate nedreapta este aceea care iti da posibilitatea sa-ti exploatezi la maxim capacitatile.
- Suna ca un mod de trai cam egoist.
- Poate, dar eu nu astept sa imi pice totul din cer. In felul meu, muncesc din greu. Muncesc de zece ori mai mult decat tine.
- Probabil ca e asa e.
- Ma uit in jur si uneori mi se face pur si simplu sila. De ce toti oamenii astia nu fac nimic? Stau asa si ma intreb. Nu fac nimic, dupa care incep sa se vaite.
- Asa cum vad eu lucrurile, oamenii muncesc din greu.
- Ce fac ei nu e munca adevarata. E doar lucru manual. Adevarata munca de care vorbesc eu este mult mai centrata pe sine si are un tel.
- Vrei sa spui, faptul ca studiezi limba spaniola, in timp ce toti ceilalti iau viata usor?
- Exact. Primavara viitoare o sa termin de invatat limba spaniola. Am invatat deja engleza, germana, franceza, si aproape ca am terminat si cu italiana. Crezi ca astfel de lucruri se invata fara munca asidua?”
Poate ca asta ar insemna cu adevarat oameni cu pretentii. Cei care stiu ca pentru a trai mai bine si a fi multumiti de sine si de viata lor, trebuie sa faca ceva. Cat mai multe. Pentru ei si pentru societatea in care traiesc.
Nu e frumos sa refuzi!
Dintr-un alt film
