Ce nu poate copilul de fapt?
Primul lucru care imi vine in minte se leaga de autonomia copilului. A putea presupune a avea initiativa si capacitatea de a incerca singur. Uneori mai bine, alteori mai putin bine. Dar a putea presupune in primul rand a da ocazia copilului sa poata singur, a-i lasa loc sa incerce si a-i creea siguranta de a gresi si de a incerca inca o data.
Vad adesea in cabinet copii care nu se imbraca si nu se dezbraca singuri, care ridica privirea spre parintii lor imediat ce sunt intrebati ceva, care nu reusesc sa raspunda la intrebari simple. Cer copiilor sa incerce ei si cer parintilor sa le dea ocazia sa imi arate cum fac ei. Intreb de ce au nevoie de ajutorul lor, iar parintii imi spun:
"Pentru ca nu poate singur. Acasa il ajut eu, sau bunica, la scoala doamna educatoare".
O fetita mi-a povestit ceva foarte interesant. La gradinita dupa somnul de dupa amiaza, avea tendinta de a se schimba singurica din pijamale in hainutele de joaca. Insa de fiecare data, de pe hol se auzea vocea doamnei care avea grija de ei.
"Copii sa nu va imbracati singuri. Asteptati-ma pe mine ca voi nu puteti".
Si fetita isi punea la loc bluzita de pijama si astepta sa vina doamna sa o ajute. Si eu am intrebat-o de ce. Iar ea mi-a raspuns: "pentru ca eu nu puteam". Iata cum se invata acest "a nu putea" si treptat trasforma copilul in a fi dependent de adult, iar adultul intr-un parinte neincrezator si suspicios in capacitatea copilului, descurajand multe din incercarile copilului si resemnandu-se cu faptul ca are permanent nevoie de el.
Cine are nevoie de cine in fapt? Un copil dependent care nu poate este insotit de un parinte dependent de un copil care nu poate. Copilul este uneori oglinda unui parinte care nu a putut, care a esuat, care a fost neincrezator in fortele sale si este neincrezator si in fortele copilului.
Terapia ajuta in multe cazuri la anularea acestei neputinte a copilului si la cresterea autonomiei, insa scopul acestui demers merge dincolo de a-l invata pe copil sa poata, merge acolo unde parintele a invatat sa nu poata.
In fata beneficiului unui copil mai instruit, mai educat, mai cuminte, mai capabil, parintele se opreste. Nu poate sa continue sa caute in adancime cand a transmis copilului parte din suferinta si din neputinta sa.
Copilul care nu poate nu este rezultatul esuat al invatarii unor strategii de a putea conform unei retete de instructiuni in educatie. El este povestea unei familii si poarta glasul unor amintiri mai vechi, al unor generatii care nu au putut, al unei suferinte pe care el ne-o spune ori de cate ori ne spune ca nu poate.
Ghetuta albastra
