Marimea perfecta

Nu e nevoie sa fii carcotasa sau obsesiva ca sa iti dai seama cat de mult conteaza sa gasesti marimea perfecta. Cand vine vorba de orice. Mai ales de pantofi si haine. Am mai auzit pe cate unii care isi iau pantofi cu unul sau doua numere mai mari. Daca e vorba de copii, alegerea asta se face pe motive “rezonabile”: pantofii sunt foarte scumpi, iar piciorul copilului creste prea repede. Iar adultii spun ca li se umfla picioarele cand merg si nu o pot scoate altfel la capat. La o cizma sau la un pantof inchis, hai ca mai merge. Dar la un pantof deosebit, de ocazie, cu toc inalt, nu prea vad cum sa porti un numar sau doua in plus. Poate doar pe post de papuci prin casa, dar sigur nu la o petrecere sau pe strada.

Cam la fel si cu hainele. Cine vrea sa isi imbrace copilul ca pe un clovn sau ca de capatat? Tot asa, un tricou merge sa fie ceva mai mare si lalau, dar un costum taior sau o rochie? Rochia poate sa iti placa si ca pret, si ca model si culoare, insa daca nu iti vine bine peste tot… Te gandesti daca sa o duci la o croitoreasa sa o ajusteze putin in talie sau la bust. Dar aia te costa in plus, dureaza, nu e sigur ca iese bine si iti da toate planurile peste cap. Unde mai e bucuria lucrului abia cumparat, pe care poti sa il porti imediat si pe care l-ai luat la un pret bun?

Vi s-a intamplat vreodata sa cumparati un set de pat si fetele de perna sa nu fie potrivite cu pernele voastre?!? Sau covorul sa fie exact cu 10 centimetrii mai mic decat vi-l doreati de fapt? Ca frigiderul dorit sa nu incapa in locul din bucatarie destinat lui? Uite cate marimi exista pe lumea asta si pe care suntem nevoiti sa le luam in calcul. Pretentioasa sau nu, daca fata de perna nu e suficient de mare sa incapa si perna…musai sa iti cumperi alta. Alta perna, sau alta fata de perna. Pentru ca nu toata lumea are doar perne “standard”.

“Imi place mult geanta asta, dar as fi vrut sa fie suficient de incapatoare incat sa imi pot pune dosarele in ea.”

“Mi-am luat o cuvertura pentru canapeaua din sufragerie si, dupa prima spalare, a intrat la apa, iar acum arata ca…”

“N-ai vazut si tu ca pantofii astia iti sunt mari? / Ba da, dar mi-au placut. / …..”

“Ai vrut si tu un curcan mare cat casa. Sa te vad ce faci acum cu el, cum il bagi in cuptor!”

“Faina tare geanta asta a ta pentru laptop. / Da, si mie imi place. Numai ca nu imi intra laptop-ul in ea. / Pai de ce ai luat-o mai mica? / Ah, am primit-o cadou. / ….”

“Cum ai reusit sa zgarii masina? / Pai…am crezut ca am suficient loc sa o parchez in locul ala…”

Noi ne dorim multe. Numai ca uneori nu se potrivesc toate cu asteptarile noastre. Soarta are stilul ei de a ne atrage atentia asupra micilor detalii ale vietii. Iar noi, stilul nostru de a ne face ca nu observam. Ori ignoram micile “masuri”, ori ne zicem: “fie ce-o fi!” Si mergem inainte, stiind si care e riscul, si care pot fi urmarile.

Poate ca Shakespeare cu piesa lui, Masura pentru masura, stia el ce stia. Fiecare sac are peticul lui. Ca vrei tu sa ii pui unul mai mare decat are el nevoie, sau de o culoare complet nepotrivita, poate fi alegerea ta, insa poate si sa nu iasa bine; “sacul” sa nu fie multumit si sa te nemultumeasca si pe tine. Asta e ca treaba aia cu chilipirgii: ei cred ca fac o afacere, cand sunt de fapt cei pacaliti. Ei vor sa impace si capra si varza: sa cumpere ce isi doresc, dar si sa dea mai putin decat face. Norocul chilipirgiului de profesie vine foarte rar. Asa ca, mai bine contati pe adevarata masura si va raportati la ea, decat sa regretati mai tarziu.