Ada Galeș a mărturisit că, în jurul celei de-a zecea săptămâni de sarcină, a efectuat testele genetice de rutină, convinsă că rezultatele vor fi bune. Însă analiza a indicat un risc foarte ridicat pentru sindromul Down.
„La 10 săptămâni am făcut testele genetice. (…) Eu mă temeam de cine știe ce chestie cu șanse minime, nevăzută. La un risc mare nici nu mă gândeam, eram convinși că sigur o să iasă bine. Doar că nu a ieșit. În schimb a scris: risc mare de sindrom Down, 99,3% în test. Iar testele astea au o marjă de eroare foarte mică, mai ales pe Down. A doua zi am fost la control. Acolo am aflat că sarcina se oprise singură din evoluție”, a mărturisit Ada Galeș, potrivit Click.
După confirmarea diagnosticului, actrița a fost supusă unei intervenții de chiuretaj prin aspirație pentru îndepărtarea sarcinii.
În același interviu, Ada Galeș a vorbit și despre faptul că, anterior, trecuse prin două întreruperi de sarcină la cerere. Tocmai de aceea, spune ea, procedura medicală nu îi era necunoscută, însă experiența pierderii unei sarcini dorite a fost cu totul diferită.
„Și acum partea pe care vreau să o spun cu grijă. Sincer, aș fi întrerupt-o oricum. Aș fi făcut un avort la cerere, eram încă în fereastra de 14 săptămâni în care se poate face întrerupere în România, eram fix în săptămâna 11. Dar nu a mai fost nevoie să aleg, pentru că alesese corpul meu înaintea mea. Ce ușurare. Să aibă grijă corpul meu de mine, să decidă înainte să apuc eu să mă frâng în bucăți.”





















