Familia este cea care confera siguranta si primul model de apartenenta la un grup, la o matrice cu care copilul se identifica si prin care isi dezvolta propria autonomie si propria identitate.
Orice modificare pe care aceasta matrice o suporta, isi pune amprenta si asupra dezvoltarii copilului si a modului in care reuseste sa se adapteze la noua realitate.
O problema actuala cu care ne confruntam de ceva vreme sunt familiile monoparentale, in urma plecarii unui dintre parinti in strainatate la munca. Desi plecarea porneste incontestabil de la nevoia de a reusi, de a avea o stare materiala mai buna, din dorinta de a oferi mai mult familiei si copiilor, ce inseamna de fapt aceasta “plecare”?
Un eveniment care se intampla brusc in familie: tatal sau mama vor pleca undeva departe pentru o perioada lunga. Reactiile copilului la aceasta veste sunt diverse, poate fi furios, confuz, abatut, trist, violent, pot aparea rezultate scolare slabe, tendinta spre izolare, conflicte cu alti copii.
Manifestarile sale sunt strans legate de schimbarea din contextul familial si ele exprima suferinta copilului ca o portavoce a suferintei intregii familii care trece printr-un moment dificil de separare.
Situatia de separare este resimtita de catre copil ca un deznodamant tragic in care se vede nevoit sa renunte la unul din parinti definitiv, ca pe o parasire.
Parintele care pleaca este cel care “paraseste” familia si copilul resimte aceasta plecare ca pe un abandon.
Trairea suferintei in urma acestui abandon va lua multe forme in functie de modalitatea pe care copilul o poate pune in act: imbolnaviri repetate (somatizari), refuzul de a mai merge la gradinita, aparitia unei stari de iritabilitate insotita adesea de manifestari agresive, o instabilitate afectiva caracterizata de cresterea excesiva a sensibilitatii si de aparitia plansului frecvent, dorinta de a se izola, de a sta singur, aspectul melancolic sau abatut, o pasivitate (lipsa chefului pentru activitati), o stare de agitatie (permanent isi cauta ceva de facut).
Copilul resimte nesiguranta in urma separarii cuplului parental ca si cum familia sa s-ar fi destramat, iar destramarea ei pune in pericol propria lui securitate.
Este speriat, iar teama sa se amestesca adesea cu confuzia de a nu sti unde a plecat, daca se mai intoarce, cand se intoarce, cat va sta cand va veni. Foarte multe intrebari fara raspunsuri, multa incertitudine care creeaza teama.
E nevoie de amprenta prezentei parintelui plecat in ciuda unei absente indelungate, pentru ca asocierea acestei plecari cu ideea de disparitie conduce la ideea de pierdere totala, ca si cum ar fi murit, iar separarea va fi traita ca un travaliu de doliu.
Oare parintele care pleaca cum simte?
Cand invatam sa devenim parinti?
Mamici, tatici si pitici
