Vremurile moderne par sa fie total antagonice perioadei de post; acum, cand suntem supusi vitezei accelerate a timpului si nu putem pana la sfarsitul unei zile nici macar sa bifam treburile zilnice din agenda noastra, postul pare sa fie lasat undeva in umbra, uitat si neglijat, reprezentand pentru multe femei o grija in plus la sarcinile cotidiene. O grija, imi spunea deunazi o prietena, pentru ca trebuie sa fii mereu cu ochii in patru la ce mananci, sa nu fie cu lapte, sa nu fie cu oua si asa mai departe. Trebuie in acest sens sa acorzi o parte din atentia ta si asa destul de distributiva si alimentatiei si sa nu scapi nimic din vedere, atunci cand te hotarasti sa postesti, spune ea. Este intr-adevar o perioada grea, asa cum spun preotii, de sacrificiu, pentru ca, asa cum Mantuitorul s-a jertfit pentru omenire, si noi ne putem sacrifica renuntand la carne, oua si lactate pentru o perioada relativ scurta de timp.
Recunosc ca nu reusesc sa tin tot postul. Poate ca nu sunt cea mai dedicata credincioasa, insa incerc pe cat posibil sa-mi restabilesc echilibrul spiritual cel putin o saptamana, iar in cazul de fata Saptamana Mare este pentru mine extrem de plina de insemnatate pe plan afectiv si ma dedic intocmai, postind. Nu ratez nicio ocazie de impartasire si spovedire inainte de marile sarbatori, iar senzatia este indescifrabila. Am vorbit cu cateva fete, toate puternic implementate in sistemul "fugitiv" al supravietuirii in aceasta jungla numita societate: toate incearca sa imbine pe cat posibil viata practica cu cea spirituala intr-un tot si intr-un timp care a devenit record - 24 de ore. Mai reusesc ele sa se dedice postului printre copii, serviciu, casa, sot, cumparaturi, intalniri si asa mai departe? Mai e loc de inca ceva? Am discutat cu trei femei: Ana, Claudia si Mihaela, 3 fiinte diferite cu vieti variate si meserii total opuse:
Mihaela - "Daca ai vointa, Dumnezeu te ajuta"
Mihaela Constantinescu este o femeie implinita: are o cariera de succes, ea fiind director comercial la Romagra Distribution, o firma de import si distributie de produse alimentare; este de asemenea o sotie devotata si mama a unui ingeras superb de numai doi anisori. Pe langa aceste trei "cariere" mari, ea mai isi face timp si pentru gospodarie; sa nu uitam de activitatile specifice de familie: gatit, spalat, curat, gradinarit etc. O viata cu adevarat plina de dimineata pana seara; este mereu pe fuga, cu pungile intr-o mana si intr-alta incercand sa imbine cumparaturile proprii cu intalnirile de afaceri si cu timpul dedicat fetitei ei, Alessia. Cand? In numai 24 ore!
Este o femeie extrem de credincioasa, pelegrinarile pe la diverse biserici atat din Bucuresti, cat si din afara lui facand parte din viata ei timp indelungat; crede cu tarie in cuvantul divinitatii si incearca sa se "inscrie" in toate ritualurile de credinta, cum ar fi si postul. Ea de obicei posteste miercurea si vinerea, iar acum face tot posibilul sa tina post, insa cu masura deoarece cateva probleme de sanatate o impiedica: "incerc sa tin cat pot de mult post, dar in ultima perioada ma supara ulcerul si nu pot chiar toata saptamana, dar macar de miercuri pana duminica".
Si ea invinuieste oarecum timpul pentru neputinta de a face mai multe lucruri si sustine ca uneori nici timp sa manance nu gaseste, daramite sa mai si gateasca. Atata timp cat nu se simte rau si cu vointa lui Dumnezeu, ea crede ca va reusi sa faca fata si perioadei de post. Perioada aceasta incarcata de spiritualitate isi pune amprenta si asupra ei si recunoaste ca incearca sa treaca cat mai mult pe la Biserica si sa acorde mai multa atentie propriei persoane: "incerc ca in post sa fie o perioada cat mai linistita, sa fiu mai calma, mai rabdatoare si mai aproape de divinitate".
Ea nu gaseste impedimente in a tine post in faptul ca nu exista o gama suficient de variata de produse de post, ba din contra, sustine ca preferatele ei raman: orez cu legume trase in ulei de masline, ciorbita de loboda si orez cu ciuperci.Claudia - o perioada in care introduc noi arome culinare
Claudia este o tanara actrita, abia iesita de pe bancile facultatii, dar cu aspiratii inalte si cu incredere ca aceasta meserie ii va oferi satisfactia necesara pentru a continua sa caute rolul potrivit in piesa potrivita, de unde se va lansa in lumea mare a teatrului. Ea da dovada de un optimism greu de stapanit atunci cand vine vorba de meseria ei si de piedicile previzibile sau nu, care i-ar putea iesi in cale. Ea a continuat sa spere ca exista sanse in aceasta scena larga a actoriei si iata ca perseverenta ei a fost incununata de succes, ea jucand deja in prima piesa "oficiala", Motanul incaltat, pe scena Centrului Cultural Nicolae Balcescu.
Poate ca inca nu are o cariera bine "inramata" intre zeci de premii si diplome, dar subliniez faptul ca munca de actor este foarte solicitanta si iti ocupa o mare parte din timp. In actorie nu exista "program fix"; repetitiile incep dimineata si se termina...nu se stie cand se termina, poate la 21:00, la 01:00 sau la 04:00. Intotdeauna am admirat perseverenta actorilor si puterea de a merge mai departe!
Chiar si cu un program incarcat, ea reuseste sa tina post, nu pe tot ce e drept, dar ultimele doua saptamani ii sunt dedicate in totalitate. Nu restrictiile nu i-au permis sa tina post pana acum, ci timpul si programul solicitant, care i-au necesitat intreaga atentie, gandul la alimente si alte astfel de lucruri fiind ca si inexistente. Plus de asta, "eu daca sunt suprasolicitata si nu mananc consistent am dureri de stomac si nu dau randament, de aceea nu pot respecta limitele impuse de post”.
Cum resimte postul din punct de vedere spiritual si daca reuseste acesta sa schimbe ceva in interiorul ei, ne spune chiar ea: "Este o perioada in care ma gandesc mai mult la greselile pe care le-am facut, incerc sa ma impac mai intai cu mine si apoi cu toti carora le sunt datoare cu o vorba buna." Ea nu simte ca ii schimba neaparat intreaga viata, ci mai degraba meniul alimentar, reusind sa aduca noi arome culinare, chiar binevenite uneori. Adora pateul de post si zacusca!
Ana - "este o perioada de dezintoxicare a corpului si a sufletului"
Ana este o femeie dedicata unei pasiuni extrem de migaloase si de creative; ea realizeaza bijuterii hand-made, pe care le face cu mult entuziasm. Am avut ocazia sa stau de cateva ori prin preajma ei in timpul creatiei si sa observ cu cata placere si dibacie creeaza fiecare margeluta, cercelus sau bratarica. Are o rabdare de fier, pentru ca unele dintre aceste produse cer si cateva ore de munca asidua pana a fi gata.
Si ea reuseste sa tina post, nu toata perioada de 6 saptamani, dar in Saptamana Mare este abonata clar la restrictii la carne, oua sau lapte si nu crede ca programul supraincarcat este o scuza viabila pentru a nu tine post:" asa cum iti cumperi un sandwich atunci cand ti-e foame, poti alege saratele si o fructa sau altceva in locul lui". Totul tine de alegerile pe care le faci, si a gasi drept vinovati timpul, poftele si alte astfel de scuze uneori nejustificabile, nu are rost. Mai bine spune ca nu vrei sa tii post si nu ca nu poti! Ana nu a reusit sa tina mai mult timp post, pentru ca a trebuit sa termine o dieta stricta prescrisa de medic in vederea solutionarii unor probleme de natura medicala.
A se spovedi si a se impartasi sunt necesitati de natura emotionala si pentru a putea face acesti pasi peste care nu sare niciodata, trebuie tinuta aceasta perioada de "dezintoxicare a corpului si a sufletului" inainte de a se uni cu Hristos in Sfanta Taina a impartasaniei. Trebuie sa mergi la altar eliberata de toate pacatele si curata din punct de vedere spiritual, postul contribuind din plin la acest proces de curatire.
Preferatii ei sunt in general cartofii prajiti, care din fericire sunt permisi inaceasta perioada, asa ca face din ei alimentul cel mai des intalnit in meniul de post.
Am mai chestionat si alte persoane sau am auzit pe ici, pe colo, femei care tin sau nu post si am observat ca foarte putine sunt cele care se dedica trup si suflet intregii perioade de post, ele impartindu-se in doua categorii: cele care nu tin post deloc si cele care "fura" cat pot din aceasta perioada: o saptamana, doua si cam atat. Mai bine putin, decat deloc, as spune eu! Important este sa facem acest lucru din suflet si sa ii acordam semnificatia necesara si sa nu o percepem ca pe o obligativitate.
Tu tii post?
Mai pastram traditiile de Paste in 2009?
Carentele vitaminice definesc Europa
