Intre noi parintii (II) - suferinta copilului

Am sa continui ideea din materialul anterior legat de aparitia primei comunitati terapeutice a parintilor. Voi pleca in a scrie aceste randuri dintr-o dubla perspectiva: cea a momentelor prin care o familie parcurge demersul sau ca si grup care se constituie, creste si de dezvolta si momente dificile pe care le parcurge acest grup, care necesita interactiunea cu un alt grup din afara familiei.

Timpul familial se constituie in etape diferite, fiecare dintre ele presupunand o continua adaptare si restructurare a familiei. Prima etapa se refera la un moment al aliantei, si anume la alegerea partenerului si constituirea cuplului conjugal. Este primul moment al unei familii, care pune bazele unei noi identitati ca si grup.

A doua etapa se refera la un moment al filierii, prin aparitia primului copil si prin transformarea cuplului conjugal si intr-un cuplu parental. Aparitia copilului aduce cu sine si reactulizarea viselor, dorintelor, idealurilor familiei.

A treia etapa se refera la un moment fraternal, prin nasterea altor copii. Legatura fraterna confera familiei un ritm aparte prin impartirea grupului in subgrupul parintilor si subgrupul copiilor si prin diversificarea legaturilor.

A patra etapa se refera la momentului dezafilierii, atunci cand copiii sunt mari si devin autonomi, parasind casa familiala si creandu-si propria lor familie.

Sigur ca simpla enumerare a acestor moment nu poate reda lungul drum al unei familii, incarcat de trairi, de imprevizibil, de obstacole, de emotii.... Insa putem intelege astfel ca sunt momente care marcheaza istoria si devin capitole diferite in romanul familial al fiecaruia.

Spuneam la inceput ca vom vorbi si despre momentele dificile, atunci cand o familie este prinsa in propria neputinta si sufocata de durere si suferinta. Si de aceea, aceste sunt momente in care cere ajutor, in care iese din propria ei matca securizanta pentru a impartasi si altora ceea ce i se intampla.

Ne intrebam cand ajunge o familie sa ceara ajutor, in ce context apare aceasta cerere sau nevoie de a intelege ceea ce se intampla. Cel mai adesea, dificultatile nu sunt recente, dimpotriva intr-o forma sau alta ele exista de mult, insa ceea ce genereaza caracterul critic este o situatie limita, in care familia simte ca nu se mai poate descurca, nu mai gaseste o cale de depasi aceste dificultati.

Pe de alta parte, in general intreaga simptomatologie se concentreaza asupra unui membru al familiei, in special copilul este cel mai receptiv, mai sensibil la suferinta familiei si acest membru devine portavocea acestei suferinte si purtatorul de cuvant al ei in terapie, caci pentru el se cere ajutor.

La o privire mai adanca, exista in fiecare din membrii familiei urme ale acestei suferinte, insa doar unul dintre ei reuseste sa o puna in act suficient de intens incat sa provoace disperare sau neputinta.

Cu alte cuvinte, sa produce un simptom invalidant care sa genereze dificultati de adaptare si functionare sociala si sa puna familia in situatia de a primi reprosuri, mustrari, de a se ingrijora sau framanta sau chiar de a se infuria.

Boli repetate ale copilului – situatii in care copilul se imbolnaveste frecvent fie de o afectiune constanta, fie de afectiuni variate. Aceste boli, care adesea nu isi gasesc o cauza medicala, produc ingrijorare, neputinta, furie, dezamagire.

Ele sunt produsul unui conflict ce se produce in interiorul familiei si aduna in modul lor de a se manifesta intreaga suferinta a familiei care nu gaseste un mod de a se apropia, de a pune in cuvinte experientele ei dramatice sau tragice, situatiile dificile sau imposibile, de nesuportat.

Esec scolar – poate una din cele mai frecvente cauze pentru care familia ajunge adeseori in situatia de a nu mai sti cum sa reactioneze, de a se revolta, de accepta resemnata sau de a-si indrepta intreaga nemultumire si dezamagire asupra copilului. Rezultatele slabe la scoala, precum si comportamentele neadecvate atrag dupa sine pedepsirea, sanctionarea si excluderea copilului si chiar a familiei.

Esecul scolar poate fi pus in legatura cu evenimente familiare ce au afectat intreaga functionare si modul obisnuit de a trai al familiei, cu nevoia copilului de a intelege si de a repeta ceea ce se intampla acasa, aducand la scoala diverse scene sau situatii traumatice.

Agresivitate – alaturi de somatizari, este modalitatea pe care copilul o simte cel mai aproape pentru a-si manifesta suferinta. De obicei, comportamentul agresiv sau autoagresiv reprezinta expresia neputintei de a da glas acestei suferinte care poate fi de ne-spus sau de nesuportat, sau care poate fi sub incidenta pactului tacerii si al negarii.

Tendinta de a sanctiona comportamentul si de a se centra pe anihilarea acestor exprimari ascunde adevaratul continut al agresvitatii si o amplifica sau contribuie la transformarea ei in alte manifestari.

Etichetele -  usurinta cu care copilul devine un etalon al unui simptom actual si in care se refugiaza toata neadecvarea sa si suferinta familiei.

Etichete precum ADHD sau autism care sunt considerate tulburari grave cu efecte pe termen lung asupra functionarii copilului si care il inchid in aceasta bucla a “bolnavului incurabil” ce trebuie sa isi poarta povara sunt iarasi cele care aduc familia in pragul disperarii si al intrebarilor pentru care nu gasesc raspuns: “De ce?”, “E ceva de facut?”, “Cum va fi in viitor?”

Situatii de separare – ne referim aici la divort, plecare, abandon, deces, evenimente extrem de tensionate si de incarcate de durere si suferinta.

Tocmai din cauza incarcaturii afective crescute, reactiile post separare sunt foarte variate: negare, depresie, boala, izolare, agresivitate. Impactul este extrem de puternic pentru toata familia, insa cel mai afectat dintre membrii ei produce bulversare si pentru el se vor cauta solutii.

Suferinta lui nu este altceva decat expresia suferintei tuturor celor implicati in separare, un doliu despre care nu se vorbeste si peste care se trece pentru a da senzatia ca nimic nu s-a schimbat.