Frica este o superputere! Tu o ai?

Da, si eu sunt supererou, doar ca nu am o masca si nu am o capa sub care sa imi ascund adevarata identitate. Dar am aceasta superputere si nu imi este rusine sa recunosc.

Asa cum am vazut de atatea ori in filmele americane care redau ce se intampla la intalnirile de la "Alcoolicii Anonimi", ma ridic azi in picioare si spun cu voce tare "Numele meu este Florentina si imi este frica!".

Acum cateva luni publicam pe blog un articol legat de unul dintre serialele mele preferate, Doctor Who, si indemnam cititoarele Feminis.ro sa mearga la doctor atunci cand viata le ofera telenovele. Acelasi serial SF produs de BBC mi-a oferit recent o alta lectie, cu maiestrie creata de scenaristul Steven Moffat: "frica este o superputere".

Ca sa citez cateva randuri din episodul "Listen" din cel mai nou sezon, iti voi traduce cu aproximatie replicile care te vor pune probabil pe ganduri: "Stiu ca ti-e frica, dar este in ordine sa te temi, pentru ca nu ti-a spus nimeni niciodata ca frica este o superputere. Frica te poate face mai rapid, mai destept si mai puternic. (...) Daca esti foarte intelept si foarte puternic, frica nu trebuie sa te faca neaparat crud sau las. Frica te poate face un om bun, bland".

Intr-adevar, chiar si un erou are dreptul sa-i fie frica, asta se intelege. Dar scenaristul mai adauga cateva replici de-a dreptul geniale, care ne demonstreaza ca nu suntem niciodata cu adevarat singuri, chiar si atunci cand (credem ca) suntem singuri. Pare greu de crezut, dar ce spune personajul Clara Oswald din Doctor Who are o anumita logica:

"Nu conteaza daca nu este nimic sub pat sau in intuneric, atat timp cat tu stii ca este OK sa iti fie frica de aceste lucruri. Asa ca asculta ce iti spun. Intotdeauna iti va fi frica, chiar si atunci cand inveti sa o ascunzi. Frica este ca un companion, un partener constant - intotdeauna acolo. Dar asta este in regula, deoarece frica ne poate aduce laolalta. Frica te poate aduce acasa. Trebuie sa iti amintesti asta intotdeauna. Frica face companioni din noi toti" (sursa).

Dupa ce am vazut saptamanile trecute acest episod, am avut o revelatie si mi-am dat seama ca am o superputere: frica. Mi s-a repetat, in multe randuri - mai ales in ultimele 3 luni - ca sunt timorata, ca mi-e frica si ca sunt speriata. Nu am negat niciodata asta. Pe fundalul evenimentelor din ultimele 3 luni din viata mea, chiar mi s-a parut normal sa fiu asa. Era normal sa imi fie teama ca as putea pierde pe cineva drag, sa imi fie frica sa ma implic intr-o relatie noua, sa imi fie teama sa fac cativa pasi intr-o directie sau alta - fie ca ma aflam pe holurile unui spital, ma plimbam prin padure alaturi de o persoana pe care abia o cunosteam sau mergeam grabita pe strada care ma ducea acasa.

Nu am spus niciodata ca sunt un robot lipsit de sentimente. Nu am afirmat niciodata ca as fi cea mai curajoasa femeie din lume. Departe de mine acest gand. Si chiar daca am avut momente in care am afisat un curaj iesit din comun si mi-am infoiat penele (desi simteam ca lucrurile imi aluneca printre degete la fel cum aluneca romul pe gatul insetatului capitan Jack Sparrow), frica nu m-a lasat balta niciodata. Frica nu m-a lasat singura niciodata, asa cum au facut-o alti oameni.

Si cam aceasta era si ideea episodului din Doctor Who pe care l-am mentionat mai sus: nu suntem niciodata singuri. Si da, nu mi-e rusine sa recunosc ca frica este un companion pentru mine, este un element constant in viata mea. Pentru ca fara frica, simt ca nu as mai avea nimic.

Cele mai multe filme cu eroi si supereroi ne subliniaza aceasta idee, cum ca frica ar fi ceva rau, ar fi un dezavantaj, un lucru care ne poate duce la pieire, un sentiment care ne face, prin definitie, lasi. Dar daca lucrurile nu ar sta deloc asa? Daca frica ar fi cel mai bun atu pe care il putem avea intr-o lupta - fie ea reala sau imaginara?

Tie cand ti-a fost ultima oara frica? Ai avea curaj sa recunosti asta?
Tag-uri: , , , , , , ,
loading...
Ti-a placut acest articol? Urmareste-ne si pe FACEBOOK

Adaugă un comentariu 4

Intră în contul tău sau înregistrează-te pentru a posta un comentariu.

Florentina Ionescu (16.10.2014, 23:50)
Draga Sara, apreciez marturisirile pe care le-ai facut aici. Imi dau seama ca nu ti-a fost usor sa scrii si imi dau seama ca frica ta interioara este foarte diferita de ceea ce am descris eu in postarea de pe blog. Eu cred ca se poate scapa de atacurile de panica, insa cu ajutor de specialitate. Si stiu ca este un proces complex, de lunga durata. Eu iti urez numai bine! Si fruntea sus!
Răspunde-i
Sara (16.10.2014, 13:06)
Nu stiu de ce a aparut de 3 ori comentariul meu...aici...Florentina,te rog,daca poti,sa anulezi si sa ramana doar un comentariu al meu si nu in...3 "exemplare"...Multumesc si-ti doresc o viata minunata!
Răspunde-i
Sara (16.10.2014, 12:59)
Draga FLORENTINA...FRICA! Eu am f si am ramas o luptatoare,rezolvand probleme grele cu multa usurinta.Eram si sunt persoana aceea pe care o scoti pe usa si intra pe geam...pana nu-mi rezolvam problema,nu scapa omul de mine.Niciodata nu mi-a f frica si nu imi este frica de nimic,ci doar de Dumnezeu.Eram admirata de cei din jurul meu cu cata usurinta rezolv cele mai grele situatii.Normal ca FRICA de ceva este ceva normal,natural,MOTIVAT de...exterior...si care iti trece repede.Este ceva de moment...DAR trece.DAR ce te faci cand FRICA este o frica INTERIOARA nemotivata,nevazuta,nu ai un motiv intemeiat de care sa te temi si totusi ea exista continuu in interior?Aceasta frica este denumita atac de panica.De aceasta stare sufar eu de 9 ani.Aceasta stare mi-a "mancat"din viata 9 ani si nu stiu cand o sa ia sfarsit sa fiu si eu acea persoana pe care v-am descris-o mai sus.Aceasta frica apare brusc,nemotivat,in interior,inexplicabil,care apare cand te astepti mai putin,cand nu ai niciun motiv sa-ti fie teama.Aceasta frica interioara apare ca si cand exista un "zid invizibil"care nu te lasa sa-ti traiesti viata asa cum ti-o doresti,asa cum ti-ai trait-o pana acum,cu usurinta sau cu problemele vietii.Pana sa cunosc acest gen de...frica pt mine viata era o joaca,adica,eram fericita cand imi rezolvam singura problemele grele cu zambetul pe buze.Simteam viata,problemele ca o provocare si ma simteam excelent dupa ce rezolvam,ma simteam ca o campioana care a ajuns la linie...inaintea celorlalti.Dar,din pacate,de cand am "cunoscut"aceasta panica,viata mea a luat o alta directie,nedorita nu numai de mine,dar nu ar dori-o nimeni s-o simta,sa o aiba.Transforma viata in calvar!Chiar daca eu am ramas aceeasi luptatoare,simt ca ma lupt cu "morile de vant".Chiar daca am fost si am ramas aceeasi persoana optimista careia nu ii era teama niciodata de"drobul de sare",la ce imi foloseste daca aceasta panica imi ia din energie si un pic mi s-a cam "inmuiat"optimismul pt ca,cat de ambitioasa,luptatoare sunt...nu pot sa birui aceasta stare.Din fiinta vesela,am ajuns o fiinta trista si sunt f suparata pe mine ca simt ca ma aflu intr-un labirint,in care de 9 ani caut "portita"iesirea si n-o gasesc.Simt ca mi s-a "furat" viata si imi este FOARTE DOR sa fiu cea care am fost.Acum,din cauza situatiei am ajuns sa ma rog de altii sa ma ajute sa-mi rezolve problemele...si nu este usor pt mine.Ma simt umilita si imi simt personalitatea "varza" pt ca am avut o personalitate puternica si nu apelam la ajutorul nimanui.Cand imi rezolvam problemele singura...simteam ca traiesc.
Asa ca...vedeti cat de "mica",nesemnificativa este frica exterioara,ma refer si la exemplele din articolul de sus. Florentina spui "ca fara frica, simt ca nu as mai avea nimic". Ba da,ai avea fara frica absolut totul,iti spun eu! Nu cred ca ti-ar placea sa ai panica,frica interioara,zilnica,sa o simti ...ca pe o"umbra" dupa tine...si culmea culmilor...fara un motiv anume.Frica de ceva anume stii ca trece,de exemplu,de un caine...ai trecut cu frica pe langa el...dar ai trecut,iar frica a disparut...cine stie cand mai apare.Apare abia atunci cand exista un factor "existent",dar e greu cum lupt eu cu unul "neexistent". Am vazut pe net forumuri multe,in care,sunt fff multe persoane care trec prins situatia mea...indiferent de varsta.
Sa auzim doar de bine si nu va mai doriti sa aveti...friciiiiii...ca e groaznic...s-ar putea sa se transforme in ceva...interior...de care cu greu se scapa...daca...se scapa vreodata!
Răspunde-i
Luciana (07.10.2014, 15:57)
Adevarat ! Nu exista curaj adevarat care sa nu provin din teama, si nici act eroic care sa nu incerce sa opreasca ceva sau pe cineva de care ne este frica. Insa cateodata ne temem de ceilalti si cuvintele nerostite devin bariere. Ce s-ar intampla daca ai avea curajul sa spui cu voce tare de ce iti este cu adevart frica ?
Răspunde-i
Spune-ţi părerea

Telefonul

20 iul 2019

Iubire

20 iul 2019
Alte articole din intrebare intrebatoare
Cele mai citite

Newsletter

Cele mai comentate
Felicitari pentru femei deosebite
-3°
Bucuresti
-2°
Bucuresti-zona centrala
-5°
Bucuresti-zona periferica
-4°
Alba Iulia
-3°
Alexandria
10°
-2°
Arad
-3°
Bacau
-2°
Baia Mare
-5°
Bistrita
-2°
Botosani
-3°
Braila
-5°
Brasov
-2°
Buzau
-3°
Calarasi
-4°
Cluj-Napoca
Constanta
-4°
Craiova
-5°
Deva
-3°
Drobeta-Turnu Severin
-4°
Focsani
-2°
Galati
-3°
Giurgiu
-2°
Iasi
-8°
Miercurea Ciuc
10°
-2°
Oradea
-3°
Piatra Neamt
-2°
Pitesti
-4°
Ploiesti
12°
-3°
Resita
-3°
Rimnicu Vilcea
-2°
Satu Mare
-6°
Sf. Gheorghe
-6°
Sibiu
-4°
Slatina
-4°
Slobozia
-4°
Suceava
10°
-2°
Timisoara
-4°
Tirgoviste
-6°
Tirgu Jiu
-4°
Tirgu Mures
-1°
Tulcea
-3°
Vaslui
-3°
Zalau
20 iul