Absorbita de rugaciune nu prea remarc in general cand mai intra cineva in biserica, dar acum am remarcat o fetita insotita de bunica ei. Fetita era bolnava de sindromul Down. Bunica ei a ajutat-o sa se aseze in strana si a stat acolo cuminte toata slujba.
Dupa slujba de obicei ma asez la rand la miruit. Acum insa m-am asezat deoparte ca sa urmaresc fetita, sa vad cum saruta icoana inainte de miruit. Nu stiu daca a fost reflex actoricesc de a urmari un personaj special, asa am simtit ca trebuie sa fac.
Si bunica fetitei a asteptat sa se mai goleasca biserica si, cand au mai ramas putini oameni, a luat fetita de mana si s-au asezat la rand. Eu am ramas deoparte in continuare, urmarindu-le cu atentie. Au ajuns langa preot si bunica a luat icoana de pe suportul ei si i-a adus-o in fata, indemnand bland fetita sa o sarute.
Pana in acel moment fetita bolnava a avut o expresie neutra, absenta. La vederea icoanei insa chipul i s-a luminat de incantare de parca i s-ar fi oferit cel mai frumos cadou din lume! O transformare atat de brusca, atat de clara, atat de prezenta incat am incremenit de atentie. Un zambet larg, cald, luminos, pur, sincer i-a luminat chipul pana atunci atat de inexpresiv. S-a aplecat incet, fara graba si a sarutat icoana, apoi si-a ridicat fruntea fericita ca sa primeasca mirul, spre incantarea bunicii si a preotului.
M-am uitat in jur. Am vrut sa vad daca a mai remarcat cineva acel moment. Eram atat de surprinsa, ma emotionasem atat de puternic incat a trebuit sa-mi inabus trairea, ducandu-mi brusc mana la gura de teama ca am sa izbucnesc in plans. Dar… nimeni. Lumea parea preocupata sa ajunga mai repede acasa.
Din cati au fost in duminica aceea la slujba cred ca doar fetita bolnava L-a bucurat cel mai mult pe Dumnezeu ca a venit la biserica…
Understanding the suicidal temptation
Oroare de stiri
