Dragostea de...

Carte. Dar cine mai are timp de citit? Cati oameni mai citesc in ziua de azi? Ei bine, nu chiar atat de putini precum s-ar crede. Mai sunt destui oameni care intra din cand in cand intr-o librarie, merg la traguri de carte, care prefera o seara cu cartea in mana, decat in fata televizorului. Sa ii consideram ciudati? Nu neaparat.

Cum apare dragostea pentru carte? Pentru citit? De cele mai multe ori, parintii o insufla copiilor citindu-le povesti in fiecare seara, inainte de culcare. Iar cand invata ei sa citeasca, incep sa rasfoaisca singuri si sa parcurga o carte. Am auzit pe multi parinti care se plang de copiii lor, care nu citesc. Francoise Dolto este de parere ca: “Singura modalitate de a-l face pe un copil sa-i placa sa citeasca este sa-i citesti cu voce tare povesti, pana se face destul de mare. Nu exista alta cale. Iar sa citesti inveti scriind, nu citind”. Deci, fiecare lucru are ordinea si timpul lui.

Cititul cartilor e precum spectacolul de opera. Ori iti place din prima si ramai fidel toata viata, ori nu. Si nu poti forta pe nimeni sa citeasca, daca nu il atrage sau nu ii face placere. Nu e ceva grav daca nu citesti, dar te poti imbogati spiritual daca o faci. Fiecare cu alegerile lui in viata.

Cei din generatiile anterioare se “scuza” pentru faptul ca le place sa citeasca spunand ca, in tineretea lor, nu prea aveau multe atractii, distractii sau cine stie ce de facut. Iar carti se gaseau si atunci din belsug, pe alese si la preturi mai mult decat rezonabile. Tot F. Dolto ne spune ca: “Varsta potrivita pentru a fi atras de lectura este pe la 16 ani, cand ai timp si te cam plictisesti pentru ca nu ai destule contacte umane.”

Ei, si una e sa iti placa sa citesti carti, alta e sa iti fii atras de carte, de studiu. “Atractia pentru invatatura apare in jurul varstei de 12 ani. O data cu pubertatea, copilul stie si simte pentru ce e facut”. (tot F.Dolto). E greu sa fortezi un copil sa citeasca sau sa studieze. Mai ales in vacante. Bunica mea, intr-o vacanta petrecuta la strabunica, mi-a spus: “Dar mai pune si tu mana pe o carte…”, la care eu, care jucam carti cu unchiul meu, fratele ei, i-am raspuns: “Pai nu vezi ca am 5 in mana”.  Desi raspunsul a fost cat se poate de insolent, tot i-am furat un zambet, cu promptitudinea si ingeniozitatea lui.

Pentru unii, cititul e ca un drog. Pur si simplu nu pot fara. Pasiunea pentru carti si citit nu poate fi considerata un viciu, insa poate deveni dezavantajoasa atunci cand cititul este inlocuit cu traitul. Una e sa te destinzi seara, in week-end-uri, vacante sau cand ai putin timp liber cu o carte in mana si alta e sa renunti la contactele umane, la socializare si sa te ascunzi in spatele cartilor, sa ajungi sa “traiesti” doar vietile eroilor din cartile pe care le citesti.

Ce face ca o carte sa fie considerata buna? Sa aiba succes la cititori si sa nu fie lasata din mana? Sunt cateva ingrediente indispensabile, care creaza o adictie de…hai sa zicem peste 200 de pagini: informatie noua, intriga, dragoste, mister… Uneori e suficient ca autorul sa ii provoace curiozitatea cititorului in primele 10-20 de pagini, dupa care sa il mentina intr-o permanenta tensiune care sa ii starneasca la maxim curiozitatea. Vezi pe un raft de librarie o carte de peste 900 de pagini, o “caramida”, si te intrebi poate cat timp o sa iti ia sa o citesti. Ajungi sa o deschizi, o rasfoiesti putin, citesti primele pagini dupa care iti dai seama ca, daca s-ar putea, ai ramane acolo, in biblioteca, pana ce vei termina de citit si ultima fila. Si pentru ca nu e posibil lucrul asta, te decizi sa o cumperi, nu stii cum sa faci sa ajungi mai repede acasa, sa termini tot ce mai e de facut inainte de a o deschide pentru ca, stii bine, atunci cand nu va mai fi nicio opreliste, doar somul si oboseala te mai pot desparti de ea, de carte.