Cum devine asta o nevoie? O obisnuinta?? Atunci cand nu iti e suficienta propria-ti persoana, ajungi sa iti directionezi atentia asupra celorlalte. Asta se intampla de obicei in comunitatile mai restranse in care, oamenii simteau nevoia sa stie totul despre toti si fiecare despre fiecare, sub scuza nevoii de siguranta. Tot cam prin zona asta, de la “tara”, dar nu ca regula, mai era si lipsa de o preocupare anume. Cand viata de zi cu zi inseamna munca, mancat, spalat, culcat, trezit si in principal se reduce la lucrurile bazale, atunci ce face vecina/vecinul, ruda de peste gard sau de la parter, devine ceva foarte interesant, despre care se poate vorbi in nestire, despre care se pot face aprecieri de tot felul sau, se pot spune vrute si nevrute, cu intentie sau fara. Si chiar asa, numai din plictiseala, se pot isca uneori si niste mici conflicte. Asta mai coloreaza nitel viata, o face mai interesanta si mai intensa. Jocul acela din copilarie, telefonul fara fir, cam de pe prin zona asta cred ca se trage. Madam cutare spunea ceva, vecina auzea si interpreta, dadea mai departe ce a cernut ea si tot asa pana cand de la ideea initiala, informatia ajungea sa se transforme in zvon, care putea sa faca mai mult rau decat bine.
Ia incercati sa aruncati asa, la intamplare, in birou, in bloc sau printre prieteni, un zvon inventat, ceva teribil despre cineva apropiat, sa vedeti ce iese, unde se poate ajunge. Desigur, daca aveti suficient curaj sa riscati o prietenie sau un conflict care sa va dauneze. In definitiv, multi oameni fac lucrul asta in mod curent, fara a se gandi la consecinte si li se pare chiar de bun simt, de datoria lor, sa se afle in treaba. Desigur, in treaba altora! Pentru ca e mult mai interesant asa!
De ce ne grabim sa dam o barfa mai departe? De obicei din incontinenta; adica din incapacitatea de a contine informatiile primite. Fireste ca nu poti contine ceva ce nu iti apartine si cu care nu te identifici prea bine, pe care nu il apreciezi neaparat ca fiind real, dar care are totusi o aura interesanta. Asa ca, poate ii intereseaza si pe ceilalti. Ia sa incercam, nu?!?
Si cand credem ca am epuizat brafele despre cunoscuti si apropiati, ca sa nu ramanem frustrati, exista intotdeauna barfele despre persoanele celebre, importante, en vogue. Ah, iar despre ele putem spune chiar orice. Cine are sa afle ca de la noi a pornit sau ca noi am dat mai departe o informatie nefondata, neverificata si neavenita?!? Oricum, lumea va deveni dintr-odata mult mai interesanta, mai colorata si mai populata. Si noi am contribuit la lucrul asta, deci putem chiar sa ne mandrim cu asta! Desigur, in sinea noastra.
Intr-o pauza dintre ore, in cancelarie, se gasesc cateva profesoare care sa o foarfece pe directoare, care sa comenteze despre achizitiile altei colege sau vreo cucerire a tinerei nou venite. La birou putem sa il barfim chiar si pe sefu’ asa, mai pe sest, daca suntem sigure ca cealalta persoana nu are limba prea lunga. In definitiv suntem toti oameni si mai gresim, avem lipsuri si daca sunt la vedere, atunci se pot face publice si se pot discuta si in “plen”, nu?!? Femeile stiu, la coafor se invart si se schimba cele mai multe barfe. Fie ca se cunosc intre ele sau nu, clientele afla sau lanseaza diferite “informatii”. Uneori fac asta pur si simplu din plictiseala, alteori doar pentru a deveni interesante (pentru ca ele stiu totul!) si a se plasa in centrul atentiei celorlalte. Nu conteaza motivul, scopul sa fie atins. Ca mai e atinsa si reputatia vreuneia dintre celelalte doamne, ce mai conteaza?!? Uneori ne trezim chiar si in statie, fata de persoane complet straine, ca ne apucam sa barfim sau sa aruncam, asa, mai mult ca pentru noi, afirmatii critice la adresa uneia de pe strada, pe care o cunoastem sau nu. Nici asta nu conteaza prea mult. Ce e mai ciudat e faptul ca uneori gasim si ecou, cineva ne raspunde, e de acord cu parerea noastra si comenteaza alaturi de noi. Nu ne vom mai vedea niciodata cu respectiva “consoarta”, dar nevoia de a barfi nitel a fost satisfacuta si, cum persoana “indexata” e in totala lipsa de cunostinta, toata lumea poate pleca si ajunge linistita acasa.
Nu mai stiu daca e una dintre porunci sau nu, stiu doar ca atunci cand suntem mici, parintii ne invata sa nu barfim, sa nu mintim, sa nu vorbim urat... Si cu toate acestea, aproape toti oamenii ajung la un moment dat sa faca lucrul asta mai putin ornorabil. De ce?!? O explicatie la indemana, convenabila si care ne-ar scoate cumva fata la lumina ar fi ca folosim barfa ca pe o supapa, atunci cand nu mai putem controla frustrarile si furiile interioare. Si ne lamentam si ii criticam pe ceilalti cand de fapt neputiinta si nestiinta noastra ne nemultumeste. Atata timp cat nu ranim ireversibil pe cineva, cand nu provocam o drama, cand nu facem un mare rau cuiva, mai treaca mearga. Dar cum putem stii asta cu siguranta atunci cand deschidem gura si varsam vrute si nevrute?!? Cum putem stii ca persoana sau persoanele atinse vor fi capabile sa treaca cu vederea, sa uite si sa ierte asa ceva?!? Nu putem. Si cu toate astea, daca se mai iveste ocazia, mai tragem o barfa; ca ce mai conteaza una in plus pe langa toate celelalte?!
Cand iti faci un sport din asta, din a-i barfi pe ceilalti, apropiati sau nu, nu te astepta sa primesti laude, sa fii apreciata si tratata ca o persoana onesta, pe care se poate pune baza, careia i se pot incredinta secrete. Si, mai ales, gandeste-te ca si tu poti pica la fel de usor in plasa celorlalte, poti fi pusa la index, comentata, criticata si denigrata.
Cine pe cine manipuleaza?
De la realitate la fantasma
