Ciudat! Suntem experti in viata si totusi ne 'loveste' pe nepregatite intr-un fel sau altul. Judecam la rece si in orice tablou alb se observa un punct negru. Tata imi spunea de fiecare data cand exclamam ca nu mai e cum era in tineretea lui: “Nicoleta, invata sa-ti traiesti vremurile.” Asa e! Poate nu mai e asa simplu sa ai o casa, sa ai un job care sa te multumeasca pe deplin, sa iti lasi copilul in fata blocului fara sa-ti faci griji, sa vii noaptea acasa sau sa-ti lasi casa deschisa. Dar in mod aproape primitiv, instinctul de supravietuire se instaleaza si ne adaptam. Blamarea este un mod simplu de a ne resemna ca e greu si ca nu ii facem fata.
Poate acum voi primi comentarii care imi vor spune ca inca nu m-am lovit de viata cum trebuie, pentru ca sunt foarte tanara. Din nou, o presupunere. E bine sa nu facem presupuneri. Ultima data cand am facut o presupunere legata de varsta, am fost socata sa intalnesc o persoana care muncea de la 17 ani si isi intretinea fratii mai mici. Mi-am dat seama ca exista si oameni tineri cu suflet batran si oameni in varsta cu suflet tanar, care traiesc inca clipa. Dar e viata! E o poveste nesfarsita, fiecare ne traim rolul pe Marea Scena a Destinului. In momentul in care incetam sa ne mai plangem si sa gasim vinovati pentru fiecare lucru rau, o sa putem face mai multi pasi in fata. Nu trebuie sa schimbam lumea singuri. In acest mod, ne schimbam lumea noastra, universul propriu. Poate ca daca toti am face asa, am incerca sa ne cream un loc mai bun de trait, am reusi sa cream ceva, realmente, mai bun.
De ce blamam vremurile? Noi le cream, noi le putem schimba.
Dialog in oglinda
Superficial la puterea a treia
