In baloane de sapun, tu spui NU...

  Imi plac reclamele creative, care reusesc sa-ti creeze un sentiment familiar. Zilele trecute ma uitam chiar la una simpla dar care m-a amuzat foarte tare, pentru ca mi-am adus aminte de mine, de cand eram in liceu. Atunci cand suntem adolescenti  avem idealuri pe care timpul le transforma radical cand ajungi la maturitate. E normal pana la urma.

  Poate visam la baiatul care juca fotbal in echipa orasului si deja ne inchipuiam imbatranind langa el. Acum vrem pe cineva matur si responsabil care sa-si faca o cariera. Poate chiar fostul tocilar din prima banca de care ne-aduceam aminte doar atunci cand aveam teze.

  Probabil ne doream sa devenim cantarete sau macar iubita lui Jon Bon Jovi. Acum visam la un MBA sau o afacere proprie.  Cantaretii isi pierd timpul…

  Daca eram intrebate de varsta la care ne dorim sa avem un copil, spuneam “maxim 25”, “sa fim mamici frumoase si tinere”.  Acum avem alte prioritati si am prelungit cu multi ani deadline-ul.  Pana la urma si el e un proiect care trebuie calculat cu cap. Presupune cheltuieli si investitii, iar profitul e chiar el.

  Ne doream sa vedem lumea cu cativa bani in buzunar si acum daca nu suntem siguri ca putem investi sume mari pe o vacanta, nu ne ducem.

  Daca simteam nevoia de o schimbare puteam sa ne tundem scurt, sa ne taiem blugii ca sa arate “cool” si sa lasam biletele cu mesaje in banci. Acum indraznim mai putin.  Esti de-a dreptul wild daca ai intrat cu masina pe un drum de tara si zguduita la fiecare groapa spui “WTF! I don’t care!”, chiar daca vei fi nevoita sa schimbi toata “bucsaria” la prima revizie.

  Radeam cu pofta cand spargeam o farfurie sau un pahar, daca ne impiedicam sau ne agatam hainele. Acum, de cand noi facem investitiile, parca ne doare fiecare “pierdere”. De cand ne-am indragostit de lucruri?

  “Cand o sa fiu mare si o sa am bani, o sa-mi cumpar o tona de ciocolata si inghetata.” Acum ne ingrasa si le inlocuim cu salate si delicatese cu specific  frantuzesc etc. Cata frunza, cata iarba… si toate in farfuria mea.

  Aveam gasca. Si cand ai gasca nu exista un individ. Daca unuia i se intampla ceva, de fapt toata gasca avea probleme. Acum e mai mult “fiecare pentru el”.

  Ne programam temele in asa fel incat sa nu ne afecteze programul de iesit in oras cu prietenii. Acum? Cand te-ai intalnit ultima data cu prietenii? De cate ori nu ai scuza “Sunt obosita”. Pentru un adolescent distractia incepe la 10 pm.  

  M-am gandit sa fac cat pot de des un act adolescentin. Plec la munte cu prietenii in momentul in care ma decid sau ies in oras la 10 noaptea etc. Parca ne protejam prea mult si traim prea putin.