Superficial la puterea a treia

Toti suntem superficiali. Unii dintre noi isi recunosc superficialitatea, altii doar o "asculta" si o renega. Dar ca in cazul unui gen prost de muzica, toti o aratam cu degetul ca sa ne dezvinovatim si sa parem doar critici ai fenomenului. Ne place sa fim primii, sa aratam cel mai bine, sa avem o masina buna, o casa spectaculoasa si sa ne petrecem vacantele in cele mai exotice locuri. De ce? Sunt superficiale. Sunt doar de aparenta. Sau nu? De fapt sunt dovezi ale valorii, de care avem nevoie, asa superficiale cum par.

E ciudat cum te intorci la tine atunci cand esti intr-un moment greu, cum acel cocon superficial se desface si ti se pare ca ramai "dezbracat" si ti-e frig. Asta, poate, si pentru ca nu mai stim sa echilibram. Suntem atat de impatimiti sa ne hranim egoul incat uitam de suflet, care devine infometat.

Mi-ar placea sa existe o reteta speciala a unei vieti linistite, pe care daca o respectam exact, sa ne asigure implinirea. Dar nu e asa, suntem oameni si regulile sunt facute ca sa fie incalcate si poate si chiar daca ar exista o reteta, nu am fi buni bucatari si am gresi-o sau, culmea, ne-am da cei mai buni bucatari si am adauga ceva care tot ar strica-o.

Suntem atrasi de lucruri superficiale si chiar cuceriti de la prima intalnire. In cautarea esentei, ma inclin la lucruri mici pentru ca, asa cum spune cantecul, “fericirea e un lucru marunt, e o aripa care vibreaza...” O gargarita mi s-a asezat pe maneca. Ce ciudat, tocmai cand vorbeam de lucruri marunte! O admir, pentru ca simt ca ea traieste din plin fiecare clipa negandindu-se la superficialitate.

Tu ce crezi?