Povestea e insa simpla: un batranel in varsta de 242 de ani, de fapt 243, ce detine un magazin magic de jucarii, o tanara fata ce crede in magia lui pana il primeste mostenire cand batranelul moare, un contabil care nu crede in magie, ci doar in hartii ordonate si un baietel care nu are prieteni, dar colectioneaza palarii… si am uitat esentialul: o criza de nervi a magazinului de jucarii.
Magazinele de jucarii fac crize de nervi!!!??? Poate ca nu… sau poate ca da. Dar cu siguranta nu putem ignora supararea si tristetea unor jucarii care se simt abandonate si inceteaza sa mai faca ce stiu ele mai bine adica sa ii bucure pe copii.
Si ce se intampla cu ele? Se innegresc de suparare. La propriu. Isi pierd culoarea si viata. Exista magie? Au viata jucariile? E greu sa ma proptesc in tastele laptopului in a cauta un raspuns ce nu se lasa nicicum dezvaluit.
Dar va pot spune povestea cubului de lemn. Ce este un cub de lemn? Un cub de lemn. Si ce poti face cu el? O mie de lucruri sau nimic. Nu se misca, nu vorbeste, nu zboara, nu canta. Este doar lemn. Haideti sa spunem lucrurilor pe nume: obiectele sunt ceea ce vedem si atat. Lemnul nu e magic.
Si atunci care este secretul? Sa crezi in el. Stiti de ce jucariile sunt magice? Pentru ca copiii cred in ele. Si ele fac ce spun copiii. E o alianta de nezdruncinat. Si o prietenie trainica. E un pact. Si e secret. Caci daca ar afla toti adultii ar vrea si ei sa se joace din nou.
Dar sa va spun ce m-a impresionat la aceasta poveste simpla. Un scurt dialog non verbal purtat de un baietel si un contabil de hartii, despartiti de un geam.
"Buna. Eu sunt Eric
Eu sunt Herni
Iti place jocul de dame?
Imi placea cand eram copil.
Vrei sa jucam?
Lucrez acum.
Dar cand termini lucrul?
Eu nu termin niciodata lucrul.
Oh! "
Iata ca baietelul este suficient de ingenios sa comunice cu cineva care nu il poate auzi, sa ii propuna sa se joace cu el, dar nu isi poate stapani tristetea in fata lui “niciodata”.
Ce putem face ca jucariile sa prinda viata din nou? Nu stiu. Dar ati incercat vreodata sa pictati cu mainile? Sa sculptati din bete de chibrit? Sa va aventurati cu tot sufletul intr-o carte de povesti? Sa faceti sa zboare un avion de hartie? Sa dansati spargand bulele unei banale folii de plastic?
Viata e o sansa. Sansa de a descoperi daca mai exista sau nu magie. Poate ca exista totusi... daca ne luam dupa zambetele sirete si senine de pe fata copiilor.
P.S. va las sa descoperiti voi cum se numeste filmul si sa va bucurati de toata povestea.
Serbarea de sfarsit de an
La multi ani!
