Ce vorbim cu copiii?

A vorbi. Presupune a impartasi celuilalt, a imparti cu el ceea ce stii, ceea ce simti, ceea ce te bucura sau te intristeaza, te infurie sau te uimeste.

Cine este acest celalalt? Cineva capabil sa asculte, sa inteleaga, poate chiar si sa dea un sfat, sa gaseasca o solutie cu tine sau pentru tine. Cel mai probabil un adult. Adultii sunt mari si ei stiu despre ce e vorba. Stiu ce e aia cearta, ce e aia problema, decizie, conflict etc.

Dar copilul? Poate fi el un partener viabil într-o relatie de comunicare? Poate cuprinde el ceea ce spun adultii, poate intelege el din universul sau magic sau indepartat, naiv sau optimist gravitatea problemelor de adult?

Viata unei familii. Este plina de intamplari si de situatii care adesea iau prin surprindere si creeaza panica, confuzie. De multe ori, parintelui ii e greu lui insusi sa isi lamureasca ce se intampla, cum ar trebui sa reactioneze, sa inteleaga cum stau lucrurile, sa isi exprime furia sau durerea, suferinta sau nemultumirea.

A fi nevoit sa spuna mai departe si copilului, este o greutate in plus pentru care nu se simte pregatit si o solutie mai simpla si mai eficienta pare a-l tine pe copil departe. Copilul insa va simti la randul lui ceea ce simte si parintele, luand din relatia cu parintele starile acestuia, dar neintelegand ce ar trebui sa faca cu ele.

Refuzul. De a-i comunica, de a permite copilului sa aiba acces la ceea ce se intampla este adesea doar o dorinta a parintelui pentru ca de cele mai multe ori copilul afla, stie, asculta, simte.
Tacerea. Nu face decat sa accentueze teama, confuzia, angoasa sau suferinta sa.

A tine la distanta de copil semnifica faptul ca e dificil si pentru parinte, greu de descurcat, greu de inteles.
Tabu-ul. Este o intelegere tacita, o autoritate implicita care pune o interdictie ce va prinde radacini, pe care nici macar atunci cand copilul va fi adult, nu le va putea rupe.

Secretul. Sunt subiecte despre care nimeni nu discuta, situatii pe care nimeni nu le aminteste, trairi care sunt inchise undeva si viata continua cat se poate de firesc.

Desi va accepta aceasta interdictie, copilul se va regasi prins la mijloc, intr-un conflict intre respectarea acestei interdictii si nevoia de a o incalca, de a trece dincolo de ea, de a darama barierele construite de familie in timp si mostenite de la o generatie la alta.

A vorbi. Dincolo de toate acestea, copilul poate, stie si are nevoie sa inteleaga, sa i se spuna. Traieste alaturi de ceilalti, simte ceea ce simt si ei, asculta si dezbate cu el insusi ceea ce se intampla cu el si cu ceilalti, incearca sa nu se fereasca de ceea ce vor ceilalti cu orice pret sa il fereasca.

Copilul poate auzi ceea ce ii spune adultul, pentru ca in cea mai mare parte a timpului sau traieste intr-o lume de adulti, incercand adesea sa reproduca ceea ce fac sau spun ei pentru a-i intelege mai bine.